Această perioadă tulburată arată cât de mult se resping colectivul și individul. Există un mod de reconciliere: egosofie, o înțelepciune de sine care îi ia în considerare și pe ceilalți.
Criza sănătății este din nou un exemplu: devine dificil să trăim în armonie împreună. Ceea ce ar trebui să ne unească – cum ar fi lupta împotriva unui virus devastator – a devenit uneori o cauză suplimentară de opoziție și chiar de diviziune. Cu o observație majoră: libertatea unora începe acolo unde se termină cea a altora. Într-un mediu social mereu pe fugă, am devenit atât de egoiști și surzi la cuvintele celuilalt. Ce se întâmplă dacă, pentru a trăi bine împreună, ar trebui să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne asumăm responsabilitatea pentru noi înșine? „Cunoaște-te pe tine însuți și îl vei cunoaște mai bine pe celălalt”, spun experții citați de Madame Figaro.
Nenumăratele metode de dezvoltare personală (yoga, meditația) cu un succes spectaculos dau roade, dar nu fac nimic pentru a ne aduce împreună. „Succesul acestor tehnici constă în lipsa indivizilor”, notează Thierry Jobard, autorul cărții Împotriva dezvoltării personale. Dizolvarea structurilor colective (biserică, uniune, familie etc.) și individualizarea căilor îi lasă pe toți responsabili de toate, și mai ales de eșecurile lor. Tentația este, prin urmare, să căutăm rețete pentru a ajunge la o versiune ipotetică mai bună a sinelui, reușind să ne găsim locul într-un context de concurență generalizată.
Dacă, la prima vedere, dezvoltarea personală pare să ofere un răspuns liniștitor la pierderea valorilor de referință actuale, poate promova și retragerea: „Este cultura narcisismului, avertizează filosoful Vincent Cespedes. Relațiile cu ceilalți sunt depolitizate și ne pasă mai mult de propria persoană decât de schimbarea lumii. Nici un progres nu poate emana din acest fapt”.
De la inspirații filo-psiho-ezoterice-spirituale, această căutare frenetică de bunăstare poate duce, de asemenea, la o viziune eronată despre sine și despre celălalt: „Dezvoltarea personală menține această idee dubioasă de a se îmbunătăți pe sine, care poate fi transmisă celorlalți, în special datorită bunăvoinței, apoi, pas cu pas, întregii societăți, detaliază Thierry Jobard.
În cele din urmă, această căutare individuală și consumeristă a flexibilității, adaptabilității, autonomiei și rezilienței prin intermediul instrumentelor plătite și formatate nu seamănă, fundamental, cu aducerea indivizilor în conformitate cu așteptările piețelor muncii?, Dragoste, educație …? „Urmărind protocoale prestabilite, nu ne găsim pe noi înșine: ne încadrăm într-o matriță”, consideră Élise Debord, filosoafă egosofă.