Tabu
PEOPLESlider

Petrică Mîțu Stoian a murit. Cum și-a prezis sfârșitul

Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul din Reșița, unde fusese internat. Artistul se recupera după ce se vindecase de Covid-19.

Petrică Mîțu Stoian avea 61 de ani și se afla în tratament post-Covid, însă sâmbătă s-a simțit rău și a ajuns din nou la spital, în Reșița. Din cauza stării sale, interpretul a fost dus direct la Terapie Intensivă, scrie Mediafax. Sâmbătă seara, medicii au constatat decesul. Moartea artistului ar fi fost provocată de complicațiile aferente bolii COVID-19. Cântărețul avea Bronho-penumonie și era și sub tratament anti-coagulant.

„Drum lin, Petrică Mîțu Stoian!
Artistul și-a presimțit moartea! Și-a pregătit mormântul până la cel mai mic detaliu. Săptămâna trecută a fost la cimitir!”, este mesajul postat de Casa de discuri Electrecord.

Petrică Mîțu Stoian era originar din zona Plaiului Cloșanilor, județul Mehedinți.

„Ce să spun? Sunt răvăşit, nu-mi vine să cred. Am pierdut unul dintre cei mai buni prieteni. Joi, în jurul orei 20:30, ne întorceam de la Bucureşti, eu am mai întârziat puţin, el ajunsese în Craiova, mi-a spus că e drumul destul de aglomerat. Atunci mi-a spus că pleacă la Reşiţa, că vrea să se refacă după COVID-19, să-şi revigoreze plămânii. Azi, când am aflat că îi e rău, nu mi-a venit să cred. După prima şedinţă s-a simţit bine, a mers în cameră seara, în cursul nopţii a început să se simtă rău, la 3 au venit cu salvarea şi l-au dus. Azi, de la ora 13:00, lucrurile au început să se complice. Am încercat să-l aducem în Capitală, aveam promisiuni că mâine dimineaţă îl va prelua un elicopter. Din nefericire, inima lui nu a mai rezistat şi a plecat dintre noi.“, a declarat Constantin Enceanu.

ARTICOLE SIMILARE

ABBA s-a reunit pentru turneul aniversar de 50 de ani. Cum arată acum membrii trupei

Andreea Damian

Reghe, pulverizat! Anamaria Prodan rupe tăcerea: “Până la urmă, Reghecampf era soțul meu, nu invers. Poate căsnicia i-a fost o pălărie prea mare!”

Tabu Tabu

Schimbare majoră pentru actorul Vlad Drăgulin. A făcut dezvăluirea pe Instagram!

Tabu Tabu

Madonna va cânta pe scena Eurovision pentru un onorariu uriaș

Andreea Damian

Cinci cărți de călătorie inedite pentru citit în izolare

Andreea Damian

Vești bune! Imunitatea la Covid-19 poate dura mai mult de 6 luni

Andreea Damian

Scrie un comentariu