Tabu
PEOPLESlider

Alain Delon vrea să fie eutanasiat. Ce i-a cerut fiului său

Actorul francez Alain Delon vrea să fie eutanasiat, din cauza problemelor mari de sănătate pe care le-a dobândit după accidentul cerebral vascular suferit în 2019.

Declaraţia a fost făcută de către fiul său cel mai mare, Anthony Delon, în cadrul unui interviu pentru RTL. Actorul locuieşte în Elveţia, iar acolo eutanasierea este legală.

„Mi-a cerut să organizez asta, da”, a spus Anthony Delon în interviul pentru RTL.

Actorul francez a vorbit despre eutanasiere într-un interviu pentru săptămânalul elveţian „L’Illustré”.

„Sunt în favoarea unei morţi demne. În primul rând pentru că locuiesc în Elveţia, unde eutanasia este legală şi, de asemenea, pentru că cred că este cel mai logic şi natural lucru de făcut. O persoană are dreptul să plece în linişte, fără a trece prin spitale, injecţii şi aşa mai departe. A îmbătrâni e nasol şi nu poţi face nimic în privinţa asta”, spunea actorul.

Alain Delon are 86 de ani şi şi-a luat deja rămas-bun de la meseria de actor şi de la fanii săi.

„Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au însoțit de-a lungul anilor și mi-au oferit sprijin. Sper ca viitorii actori să găsească în mine un exemplu nu doar la nivel profesional, ci și uman”, a transmis actorul francez, la final de carieră.

ARTICOLE SIMILARE

Alexia Eram, fiica Andreei Esca, de urgență la spital

Tabu Tabu

Prima felicitare de Crăciun a Regelui Charles al III-lea. Ce mesaj a transmis

Andreea Damian

De ce femeile sunt primele care intentează divorțul

Andreea Damian

Terapie alimentară pentru combaterea stresului și anxietății

Andreea Damian

Vaccinarea împotriva cancerului de col uterin ar putea salva 62 mil. de vieți în următorii 100 de ani

Andreea Damian

Lia Bugnar, propunere neașteptată din partea lui Anghel Damian, după despărțire

Andreea Damian

Scrie un comentariu