Tabu
CULTURE

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 şi 10 iulie. Biletele au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro, dar şi în aplicaţia oficială TIFF.

Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai aşteptate şi premiate producţii ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră şi cine-concerte vor avea loc în două spaţii outdoor, dar şi în cinema. TIFF Sibiu se va desfăşura în Piaţa Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt/ Piaţa Habermann şi la Cine Gold. Sloganul ediţiei este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor faţă de războiul din Ucraina şi un îndemn la creaţie, nu la distrugere.

În prima zi de festival, spectatorii vor putea urmări “Competiţia oficială/ Official Competition”, un film aplaudat la festivalurile de la Veneţia şi San Sebastián. Cea mai recentă producţie a duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn şi Gastón Duprat le va oferi spectatorilor şansa de a-i revedea pe marele ecran pe Antonio Banderas, Penélope Cruz şi Oscar Martínez.

Tot joi are loc şi premiera “Operaţiunea Mincemeat/ Operation Mincemeat”, în regia lui John Madden, cu Colin Firth în rolul principal. O dramă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, filmul este o poveste ingenioasă cu spioni.

Programul primei zile include şi proiecţiile “Alcarràs”, filmul care a câştigat Ursul de Aur la Berlin în 2022, regizat de Carla Simón, dar şi “Cut!”, o dramă-comedie cu zombie semnată de originalul Michel Hazanavicius, care a deschis
anul acesta Festivalul de la Cannes.

Programul TIFF Sibiu include şi cele mai aşteptate filme româneşti ale sezonului: “Metronom”, în regia lui Alexandru Belc, câştigătorul Premiului pentru Regie în secţiunea Un Certain Regard la Cannes 2022, va fi proiectat în Habermann Markt vineri, 8 iulie. Lista de filme româneşti continuă cu premiera “Nunţi, Botezuri, Înmormântări” (r. Alexandru Lustig), cu Şerban Pavlu în rolul principal, dar şi cu avanpremiera “Balaur” (r. Octav Chelaru), “Nimic despre dragoste” (r. Florin Piersic Jr.), dar şi “Pentru Mine Tu Eşti Ceauşescu” (r. Sebastian Mihăilescu), documentarul care a câştigat premiul secţiunii What’s Up, Doc? la TIFF 2022, sau “Miracol” (r. Bogdan George Apetri), lungmetrajul câştigător al premiului Zilelor Filmului Românesc la TIFF 2022. O parte dintre echipele filmelor din program vor fi prezente la Sibiu pentru a intra în dialog cu spectatorii.

De neratat va fi şi proiecţia inovatorului “Orice, Oriunde, Oricând/ Everything, everywhere, all at once”, o comedie despre multivers devenită super hit în SUA, care va beneficia de o singură proiecţie la Sibiu, sâmbătă, de la 21:45 în Piaţa Habermann.

Sibienii sunt aşteptaţi să se bucure şi de două cine-concerte impresionante: Häxan, capodopera horror suedeză regizată de Benjamiin Christensen în 1922 va fi acompaniată live de artistul Maatus Pealler vineri, 8 iulie, de la 21:45 în Piaţa Huet.

The Lodger, remarcabilul lungmetraj semnat de Alfred Hitchcock în 1927 şi inspirat de povestea lui Jack Spintecătorul va fi acompaniat live de DJ DUBASE, duminică, 10 iulie, de la 21:45, tot în Piaţa Huet.

Şi cei mici sunt aşteptaţi la film, ca parte din programul EducaTIFF, în dimineţile de weekend, la CineGold, unde vor fi proiectate filme precum “Eu sunt Zlatan/ I am Zlatan” (r. Jens Sjögren), “Loc de joacă/ Un Monde” (r. Laura Wandel) sau “Familia Adevarată/ La Vraie Famille” (r. Fabien Gorgeart).

Proiecţiile TIFF Sibiu din Piaţa Huet şi din cadrul programului EducaTIFF la Cine Gold sunt cu intrare liberă. Accesul la filmele EducaTIFF se face în baza rezervării unui bilet cu valoare 0. Pentru Piaţa Huet nu e nevoie de rezervare.
Programul complet al celor patru zile de festival poate fi descoperit pe sibiu.tiff.ro şi pe pagina de Facebook a Festivalului.

ARTICOLE SIMILARE

Depeche Mode live la București, din nou, în 2009!

realitatea

Filmul documentar despre viața lui Michael Schumacher de la Formula 1 e aproape gata

realitatea

Depeche Mode – o noua data in discutie pentru iulie sau septembrie

realitatea

Castelvecchi Editore lansează în italiană romanul Simion Liftnicul de Petru Cimpoeșu

realitatea

Minunata lume nouă din 1984. Un nou documentar pe ArteTV

Ciocîrlan

Celebritati nascute pe 6 mai!

realitatea

Scrie un comentariu