Tabu
PEOPLESlider

Cum arată hotelul construit de Andreea Bănică în Eforie Nord. Investiția se ridică la câteva milioane de euro

Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea, s-au implicat într-o afacere colosală de milioane de euro. Cei doi au investit într-un hotel pe litoral, la Eforie Nord, urmând să fie deschis chiar în această lună.

În cei doi ani de pandemie, chiar dacă nu au mai fost concerte, artiștii s-au reinventat și au ales să facă bani și din alte surse. Andreea Bănică și Lucian Mitrea au decis împreună să vândă casa lor din Eforie și să investească suma de bani într-un hotel.

„Am vândut acum 4 ani casa noastră de la Eforie. Acum facem un hotel care se va deschide în vară, pe faleză, la Eforie Nord. O să-l subînchiriez. Eu vreau să plec în lume, să-mi iau copiii și să mă plimb”, a declarat Andreea Bănică pentru Playtech.ro în urmă cu ceva timp.

Andreea Bănică își inaugurează propriul hotel, la Eforie Nord

Andreea Bănică și soțul ei sunt la doar câteva zile distanță de a-și vedea visul cu ochii. Hotelul pe care l-au construit în Eforie Nord urmează să se deschidă pe data de 15 iulie.

Recent, artista le-a vorbit fanilor despre inaugurarea hotelului din Eforie Nord. „Pe 15 iulie o să fie plin hotelul. Știu că vă place ceea ce a ieșit, și nouă ne place cum arată, este altceva.(….)”, a spus cântăreața pe contul ei personal de Instagram.

Artista le-a mai spus urmăritorilor săi că hotelul construit pe litoral e complet diferit de celelalte. E amenajat într-un stil modern și elegant.

„Apartamentele sunt foarte mari, la alt nivel decât ce este în Eforie. Am pus mult suflet și ne dorim ca oaspeții să se simtă bine și să prețuiască munca noastră.”, a mai spus vedeta.

Și-a investit toată averea în hotel

În 2020, celebra artistă a povestit cât de încântată era de proiect, mai ales că i-a dat posibilitatea să fie cât mai mult aproape de casa de la mare.

„Abia aştept să mă implic, mai merg şi acum pe acolo, dar încă mai sunt lucruri de făcut la construcţie. Avem multe de făcut, trebuie să-i alegem un nume, să facem panou mare cu deschiderea… mai este ceva până când vom deschide oficial şi îmi doresc să fie ceva de clasă, de top, cine vine la noi să aibă ce să povestească. Eu mă bucur că au început să se mişte cât de cât concertele, am avut unul în weekend şi vor mai fi”, a explicat artista pentru Click.ro, la acea vreme.

ARTICOLE SIMILARE

Alexandra Dinu, noul jurat la Românii au talent! Pe cine va înlocui superba actriță

Tabu Tabu

Ce surprize și-a făcut Ioana Anuța Jo de ziua ei

Tabu Tabu

Tot ce trebuie să știi despre terapia cu lumină acasă

Andreea Damian

Treceți peste Cottagecore. Noua tendință a toamnei este CABINCORE

Andreea Damian

Sorin Bontea a câştigat procesul cu Antena 1. Câţi bani trebuie să primească juratul

Andreea Damian

Transformare neașteptată pentru fiica Angelinei Jolie. Shiloh s-a ras pe cap și nu mai arată deloc precum tânăra atrăgătoare de pe covorul roșu

Andreea Damian

Scrie un comentariu