Monica Pop îngroaşă rândurile persoanelor publice care au criticat dur afirmaţiile lui George Buhnici referitoare la faptul că femeile cu celulită şi vergeturi nu au ce căuta la plajă.
Medicul le recomandă amândurora să se uite în oglindă înainte de face comentarii referitoare la aspectul fizic al femeilor.
Monica Pop, replică pentru George Buhnici
Monica Pop critică dur, pe pagina de Facebook, afirmaţiile soților Buhnici.
„Familia Buhnici, examen oftalmologic urgent! Nu pot crede că „dl” Buhnici se crede un bărbat frumos! Sunt 2 oameni cu fețe în niciun caz frumoase, dimpotrivă, pentru asta am recomandat examenul oftalmologic! Atât pentru absența autoaprecierii reale, dar și pentru ridurile perioculare după cum par în poză! Incalificabil ce-au putut spune… tocmai un om ca el… și ca ea!… Oglindă or fi având? S-or fi văzând frumoși?! Iar acum, după ce-au putut emana, și dacă erau frumoși, tot mapamondul i-ar fi văzut mult mai urâți decât sunt în realitate! Mai ales la suflet!”, a scris medicul Monica Pop, pe pagina de Facebook.
Reamintim că George Buhnici a fost criticat dur pe rețelele sociale, după ce a acordat un interviu când se afla la Neversea. Vloggerul a încercat să facă o glumă legată de aspectul soției sale, Lorena, care îi era alături, şi le-a invitat pe fetele care îşi expun pielea la plajă să meargă la sală. „Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi”, a spus el, dându-şi exemplu soţia, care arată ca o „minoră”.