Tabu
PEOPLESlider

Cezar Ouatu a desfiinţat-o pe fosta sa iubită, Angela Gheorghiu

Cezar Ouatu a avut o replică dură pentru soprana Angela Gheorghiu, cu care a format un cuplul timp de un an de zile, după ce a auzit declarațiile controversate făcute de ea.

Cezar Ouatu a reacţionat după ce Angela Gheorghiu a declarat că nu datorează nimic statului român și l-a criticat dur pe dirijorul Cristian Măcelaru, pe care l-a numit „trădător de țară”, deoarece a ales să cânte „Rapsodia română” a lui George Enescu în fața Turnului Eiffel din Paris.

„Probabil dumneaei a zis asta pentru că, paradoxal, un artist de talia ei a cântat peste tot, mai puțin la noi în țară. Dar se întâmplă ca artiști mari de afară să nu aibă acces la ei în țară. Suntem diferiți ca și concepție. Probabil dezamăgirea ei cumva e justificată în viziunea sa. Eu îmi doresc și pentru ceilalți artiști, mici, mari, pe care-i și promovez, și le recomand tuturor să nu se raporteze doar la scenele din România. În momentul în care ai reușit să pătrunzi afară, e ca o balanță a valorii. La noi din punct de vedere muzical e cu dus și întors. Dar nu trebuie să uiți de unde ai plecat. Chiar dacă nu ai cântat aici, ai o datorie morală și prin simplul fapt că te-ai născut aici. Eu am dublă cetățenie, am debutat acolo. Dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat vocea asta descoperită în ultimul an la Liceul de Artă, aș fi rămas un pianist pasionat de jazz, muritor de foame. Mulți colegi, care n-au putut pătrunde afară, acum se mulțumesc cu niște cântări cu artiști celebri de aici. Câteodată e greu să ajungi cineva și-n România”, a spus Cezar Ouatu pentru Impact.

Artistul a explicat şi de ce a ales să rupă orice legătură cu Angela Gheorghiu, deşi au format un cuplu timp de un an.

„Să spună Angela Gheorghiu dacă m-a ajutat cu ceva! Nu mi-am dorit să fiu prietenul, amicul ei. Ăsta devenise numele meu. Îmi respect prea mult tatăl și mă cheamă Cezar Ouatu, nu amicul dumneaei. Mi-am permis să-mi păstrez și să-mi duc numele de familie mai departe. Nu mă aflu printre cei pe care i-a ajutat și promovat. Noi am avut doar două-trei colaborări împreună. Dar e un om extraordinar care a ajutat foarte mulți dirijori, cântăreți, care au cântat cu domnia sa și vorbim de scene mari de afară. Dar când ajuți, nu-i obligatoriu să și primești ceva. Poate de aici și supărarea ei. Îmi pare rău că noi ar trebui ca români să ne respectăm mai mult artiștii care contează. Multe legende au murit extrem de sărace. De ce oare? La noi îți aruncă o stea din aia de la președinție, cu care mori de foame. Ca artiștii mari să fie mândri, ar trebui să fie mai protejați. Zona asta e uitată”, a mai declarat Cezar Ouatu.

ARTICOLE SIMILARE

Ce apariție sexy a avut Loredana de ziua ei

Tabu Tabu

Fructul ideal pentru arderea grăsimilor de pe abdomen

Andreea Damian

Noul comportament amoros care prevestește o despărțire

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 1 august!

realitatea

Cum s-a dat viața lui Dan Negru peste cap din cauza coronavirusului

Tabu Tabu

De ce femeile care rămân singure pentru perioade lungi de timp sunt cele mai fericite

Andreea Damian

Scrie un comentariu