New York, 23 iulie 2008 – Publicația românească New York Magazin include în numărul 580 un articol ) semnat de John Gabrian Marinescu despre expoziția Freedom for Lazy People pe care ICRNY a vernisat-o pe 18 iunie 2008. Preluat de unele instanțe ale mass-media românești ca un subiect de scandal, articolul incriminator necesită câteva lămuriri din partea Institutului Cultural Român din New York.
Continuând politica sa curatorială de susținere a artelor vizuale românești emergente, ICRNY a invitat la New York trei dintre cei mai activi și mai provocatori street artiști români: IRLO, Omar și Nuclear Fairy. Aceștia sunt cunoscuți în România pentru lucrările lor de pe pereții marilor orașe, care pot fi însă întâlnite și în spații precum librăriile Cărturești din București și Cluj, terasa Teatrului Național din București, calcanul de pe strada Arthur Verona, skate park-ul din Herăstrău, clubul Amsterdam (fost Cina), Metroul București, clubul Cuba din Pitești, reședințe personale sau spații comerciale din întreaga țară, dar și în publicații precum ziarul Cotidianul, revista de creație contemporană Omagiu, revista Hardcomics, jurnalul ilustrat Aooleu, revista TimeOut București.
Expoziția Freedom for Lazy People a avut parte de susținerea Wooster Collective (www.woostercollective.com), cel mai important site de street art din SUA, atrăgând un public numeros și divers în Galeria Română. Printre aceștia, câțiva dintre membrii comunității din Murray Hill au ținut să mulțumească ICRNY pentru energia pozitivă pe care această expoziție o aduce cartierului lor, lucru confirmat și în titlul unei relatări din prestigioasa revistă americană New York Magazine (a nu se confunda cu publicația românească menționată mai sus): “Romanian Graffiti Artists Make Murray Hill Even More Fabulous” ).
Mai mult decât atât, cei trei au fost invitați de scenografa Marina Drăghici și de regizorul-coregraf Bill T. Jones (laureat al Tony Award și un nume de referință pe Broadway) să picteze sala teatrului 37 Arts, unde va avea loc, la începutul lunii august, premiera spectacolului dedicat legendei muzicii africane, Fela Kuti.
Merită remarcat că este pentru prima oară când un institut cultural european organizează o expoziție de street art în SUA (conform Sarei și lui Marc Schiller, fondatorii Wooster Collective), și că această formă de manifestare artistică este prin excelență reprezentativă pentru libertatea creației.
Argumentele folosite de John Gabrian Marinescu pentru a discredita expoziția organizată de Institutul Cultural Român din New York reiau teme de mult consumate în critica de artă și care apar astăzi, prin anacronismul și agresivitatea lor, pur și simplu tendențioase. În acest sens, ne surprinde că redactorii unor publicații precum Evenimentul Zilei, Ziua, ai televiziunii Antena 3 sau ai portalului Ziare.com le preiau cu titluri senzaționaliste (cuvinte cheie: „sex”, „zvastică”, „securiști”) și le descriu ca reprezentative pentru viziunea întregii comunități românești din diaspora americană. Ne vedem datori, așadar, să reluăm aceste teme și să ne explicăm opțiunea.
John Gabrian Marinescu este revoltat mai întâi de câteva dintre desenele și obiectele din expoziție, pe care le consideră expresii ale „sexului și ale actului împreunător în sine” (sic!). Or, sexualitatea este departe de a fi principala temă a expoziției. S-ar putea vorbi, mai degrabă, despre o exhuberanță a experienței proxime pe care cei trei artiști o transpun instant, focalizând pe detalii semnificative, ca printr-un Polaroid organic. S-ar putea discuta despre reciclarea trăirii în cotidian, despre încărcarea ei alegorică prin „reprezentări religioase viu colorate, șerpi, păianjeni, animale-oameni, sloganuri și simboluri”, după cum observă Catrinel Bartolomeu în articolul citat mai sus.
Dar Marinescu alege să interpreteze ceea ce vede printr-o prismă infernală, ca și când cele șapte păcate capitale și-ar fi dat locul de întâlnire în Galeria Română din New York: „o păpușă din cârpă, înfățișând un tânăr de 14-15 ani, fără haine, cu organul genital vizibil”, „un urangutan, cu chipul negru (probabil o aluzie la negrii Americii)”, „o jucărie, un căluț care în porțiunea dorsală, pe pulpa spate, are pusă o zvastică germană (să fie anti-semitism, adică ură față de poporul evreu măcelărit de hitleriști?)”. Sunt afirmații tendențioase ce reprezintă acuzații fățișe de pedofilie, rasism și antisemitism. Precizia identificării vârstei unei păpuși și viteza cu care morile de vânt devin monștri pentru domnul Marinescu ne-ar produce o stare de ilaritate, dacă astfel de aberații nu ar putea fi luate în serios de un public slab informat. În ceea ce privește monștrii, găsim mereu nou adagiul lui Goya din Capriciul 43.
Întâmplător, „oroarea erogenă” din Galeria Română are loc în aceeași perioadă în care la Brooklyn Museum se încheie expoziția lui Takashi Murakami și la Muzeul Guggenheim sunt expuse lucrările Louisei Bourgeois, ambii explorând intens corpul uman și sexualitatea explicită, de la proiectile de spermă la păduri de falusuri. Atât frumusețea, cât și grotescul se află în ochiul privitorului.
În beția sa naționalistă în care multiculturalismul este o crimă, Marinescu se leagă, printr-un frumos argumentum ad hominem, de numele celor trei artiști, afirmând nici mai mult nici mai puțin decât că “nu sună a fi tradiționale românești”. Pentru cineva care își spune “John Gabrian”, ne-am aștepta ca această chestiune să fie irelevantă. Însă în cursul zilei de azi am primit un telefon în care am fost anunțați că următorul editorial din New York Magazin se va concentra asupra etniei cetățenilor români invitați în cadrul programelor ICRNY (cităm din Robert Horvath, interlocutorul nostru: “în 2008 nu ați invitat decât evrei, maghiari și alți neromâni”).
„Expoziția NU ne face cinste nouă, românilor, și nici artei sau culturii noastre. Cu atât mai mult, ea nu va contribui niciodată la schimbarea imaginii României în bine”, afirmă cu emfază John Gabrian Marinescu. Nu cu mult timp în urmă, Corina Åžuteu, directoarea ICRNY, primea de la Biroul Național de Turism al României pentru America de Nord următorul mesaj: „Dorim să vă semnalăm faptul că prezentarea în filmul Occident (r. Cristian Mungiu) pe care ICRNY îl promovează a aspectelor cu privire la sărăcie, intoleranță, gândire retrogradă, pesimismul tinerilor în legătură cu viitorul României nu servește la conturarea unei imagini pozitive pentru România și implicit diminuează efectele eforturilor de stimulare a circulației turistice din America de Nord către România”.
Vom relua aici răspunsul Corinei Åžuteu privind ce este și ce nu este reprezentativ pentru cultura română: „Arta nu mai este azi în România un instrument de propagandă, iar valoarea artistică a unui film, a unei piese de teatru, a unei expoziții nu mai rezidă, din fericire, în nevoia autorităților de a zugrăvi un prezent și un viitor luminos. Dar oricât de importante ar fi victoriile artiștilor români care s-au rupt de tradiția pășunistă și oricât de multe discursuri se țin despre ei, cu retorică goală și cu pompă, artele românești vor fi obstrucționate pentru încă multă vreme de mentalități contaminate, scăldate în utopii naționaliste, profund antidemocratice și obtuze.”
Vom oferi aici o mostră de logică perversă a celor care se ascund sub umbrela “comunității românești din New York”, culeasă dintr-un email primit astăzi pe adresa ICRNY: „Sant de acord cu libertatea artistica si libertatea de expresie garantata de " Bill of Rights"din Constitutia Americana, dar intr-o galerie Americana particulara……NU ÎNTR-O GALERIE ROMÂNEASCĂ CE APARÅ¢INE UNUI INSTITUT AL DIPLOMAÅ¢IEI ÅžI IMAGINEI CULTURII ROMÂNEÅžTI ÅžI CARE TREBUIE SĂ NE REPREZINTE ÎN MOD CEL PUÅ¢IN ONORABIL. ROMÂNIA, Å¢ARA NOASTRĂ, ÎN STRĂINĂTATE!”. Semnatarul acestei scrisori, Paul Mircea Goreniuc, se alătură unor personaje precum John Gabrian Marinescu, Robert Horvath, Rodica Perciali sau Grigore N. Culian, autointitulați „reprezentanți ai comunității româno-americane” și care exclamă insistent, uneori cu violență, pătrunși poate de înflăcărare patriotică: „să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!” (Caragiale)
Website: www.icrny.org