Tabu
LIFESTYLESlider

Când va relua Blue Air zborurile

Compania Blue Air a transmis în seara zilei de miercuri, 7 septembrie, un comunicat de presă.

Oficialii firmei de transport aerian au încercat să răspundă la cele mai frecvente întrebări primite în ultimele 24 de ore.

Redăm, mai jos, conținutul integral:

1. A fost ridicată poprirea și datoria a fost eșalonată. Când se vor relua zborurile?

Poprirea a fost ridicată și zborurile vor fi reluate. Am beneficiat de sprijinul AFM, în special cel al domnului președinte Dobre.

S-a oprit o companie aeriană și s-a oprit de tot, iar credibilitatea Blue Air a fost puternic zdruncinată. În aceste momente facem o evaluare atentă ca să înțelegem care ne este capacitatea de operare. În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial în care vom anunța exact ce zboruri vom relua, fie cu sprijinul TAROM sau a altor operatori încercăm să aducem acasă pasagerii blocați în aeroporturile străine.

  1. Cum plănuiți să gestionați situația pasagerilor care au avut zborurile anulate?

Pasagerilor Blue Air afectați de anulări le-am oferit opțiunile prevăzute de legislația în vigoare, aplicabile tuturor operatorilor aerieni la nivel european (rambursarea biletelor de călătorie, rerutarea pe următorul zbor disponibil publicat pe website sau rambursarea în portofelul electronic utilizabil la viitoare achiziții de bilete).

Absolut toate chestiunile legate de rambursarea pasagerilor depind esențial de reluarea activității, astfel încât societatea să poată realiza veniturile necesare atât pentru operarea zborurilor curente, cât și pentru rambursarea sumelor datorate către pasageri.

  1. Ce s-a întâmplat cu amendă primită de la ANPC? Și cu acele acuzații de mită. Ce s-a întâmplat de fapt atunci?

Așa cum am precizat în singurul comunciat oficial emis pe această temă, încă din dată de 14 Iulie 2022, înțelegem să protejăm interesele și imaginea Blue Air exclusiv prin apelarea la metodele pemise de legislația în vigoare.

Astfel, au fost depuse la instanțele și parchetele competențe atât Plângerea formulată în materia contenciosului administrativ, prin care solicităm anularea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției emis de ANPC, Plângerea penală formulată împotriva funcționarilor publici din cadrul ANPC care au redactat procesul verbal de contravenție, în mod ilegal, în opinia noastră, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, infracțiune prevăzută de art.297, alin.1 Cod Penal, precum și Plângerea penală împotriva Președintelui ANPC, pentru comunicare de date false în spațiul public, infracțiune prevăzută de art. 404, Codul Penal.

În cazul în care ne este solicitat, putem pune la dispoziție dumneavoastră Plângerile menționate mai sus, precum și dovadă depunerii acestora la instanțele și parchetele competențe. Nu vom formulă nici un alt comentariu cu privire la aceste aspecte până la momentul la care instanțele competențe se vor pronunța în mod definitiv cu privire la respectivele Plângeri.

  1. Câte datorii are compania Blue Air? Cum plănuiți să le gestionați?

Datoriile Blue Air în acest moment sunt de aproximativ 230.000.000 EUR ceea ce înseamnă, într-un an normal de operarare, aproximativ 50% din totalul veniturile realizate. Așa cum am demostrat și în anul 2019 (an în care Blue Air a avut venituri de aproximativ 415.000.000 EUR) compania deține know-how-ul și personalul necesar pentru realizarea veniturilor suficiente în vederea achitării tuturor datoriilor sale atât timp cât este lăsată să funcționeze în condiții de piață normale.

  1. Ce se întâmplă cu angajații, aeronavele?

În luna Februarie 2020, Blue Air avea 1.570 angajați, iar acționariatul și managementul societății au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a păstra acest personal, având în vedere gradul înalt de pregătire și profesionalism a majorități angajaților în cadrul societății, precum și faptul că Statul Român a investit foarte mult în pregătirea acestora, în special în pregătirea piloților și tehnicienilor de aviație.

Din păcate, de-a lungul celor 2,5 ani în care am fost nevoiți să trecem prin cele mai mari încercări care au lovit industria aeronautică la nivel mondial, în întreaga ei istorie, incertitudinile legate de activitatea Blue Air au condus la numeroase plecări din cadul acesteia astfel încât, momentan mai avem un număr de 560 angajați.

În ceea ce privește aeronavele, de la un număr de 32 aeronave în 2019, în acest moment funcționam cu 13 aeronave, iar în cursul următoarelor luni vom fi obligați să rămânem cu 5 aeronvae pentru că restul vor trebui restituite proprietarilor acestora.

  1. Care este datoria acumulată de Blue Air la Ministerul Mediului?

Datoria acumulată de Blue Air la AFM este de 28.751.323 RON.

  1. Ce soluții aveți pentru plata datoriei? În cât timp doriți să returnați datoria și în ce tranșe?

Datoriile Blue Air în acest moment sunt de aproximativ 230.000.000 EUR ceea ce înseamnă, într-un an normal de operarare, aproximativ 50% din totalul veniturile realizate. Așa cum am demostrat și în anul 2019 (an în care Blue Air a avut venituri de aproximativ 415.000.000 EUR) compania deține know-how-ul și personalul necesar pentru realizarea veniturilor suficiente în vederea achitării tuturor datoriilor sale atât timp cât este lăsată să funcționeze în condiții de piață normale.

  1. Câte cereri de eșalonare ați făcut către Ministerul Mediului?

Am depus 2 cereri către AFM.

  1. Câte aeronave sunt în flota Blue Air și cu ce capacități?

Flota Blue Air este formată de 13 aeronave (în operare), în prezent (media locurilor 174), în decursul iernii vor fi reduce la 5 aeronave, fiecare cu o capacitate de 189 de locuri.

  1. Câte curse erau programate pentru zilele 6-11 septembrie și cu ce număr total de pasageri?

În perioada 6 – 11 septembrie 2022 au fost planificate și anulate 401 zboruri și 54.161 pasageri au fost afectați de anulări.

  1. Unde se află aeronavele în perioada de anulare a zborurilor?

Aeronavele Blue Air se află în aeroporturile București Otopeni – 8 aeronave, Bacău – 2 aeronave, Iași – 1 aeronavă, Cluj Napoca – 1 aeronavă, Torino – 2 aeronave.

  1. De ce Blue Air vinde în prezent bilete și pentru zilele în care zborurile sunt anulate?

Nu vindem bilete de călătorie la zborurile anulate (sursă verificare www.flyblueair.com sau aplicația mobile).

Completare: Punem la dispoziția oricărei insituții de presă interesate de situația tuturor plaților efectuate din suma încasată cu titlul de credit de la EXIMBANK ROMÂNIA în luna Octombrie 2020, cu precizarea că toate aceste plăti au fost verificate de 3 controale diferite efectuate de Ministerul Finanțelor și de ANAF”, se arată în comunicatul Blue Air.

ARTICOLE SIMILARE

Alimentație sănătoasă

realitatea

Sorin Bontea a câştigat procesul cu Antena 1. Câţi bani trebuie să primească juratul

Andreea Damian

Dragoș Bucur, mărturisiri sincere despre credința sa, după ce Dana Nălbaru s-a pocăit

Andreea Damian

Antonia a starnit reactii negative din partea fanilor! “E mai comod sa o creasca altii!”

Cum arată târgul de Crăciun de la Sibiu și care sunt principalele atracții din acest an

Andreea Damian

Cum arata actorul DRAGOS PASLARU la 63 ani in haine monahale! Galerie FOTO

Scrie un comentariu