Tabu
PEOPLESlider

Scandal în familia Adelinei Pestrițu: a fost arestat pentru trafic de droguri

Nașul Adelinei Pestrițu a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri. Daniel Rafte este un afacerist, iar în trecut a mai avut probleme cu legea, numele lui regăsindu-se în mai multe dosare.

Bărbatul a fost reținut sâmbătă, 24 septembrie, pentru o perioadă de 30 de zile, după ce magistrații au admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești.

Daniel Rafte a solicitat să fie arestat la domiciliu sau sub control judiciar, însă cererea i-a fost respinsă.

Se pare că gruparea din care făcea parte afaceristul cumpăra droguri mai ieftin și le vindea mai scump. Pe 20 și 23 septembrie 2022, procurorii DIICOT Ploiești au reținut patru inculpați cercetați pentru trafic și deținere de droguri, după ce pe 19 septembrie procurorii l-au prins pe unul dintre inculpați, după ce a achiziționat o cantitate de metamfetamină.

Pe 21 septembrie, trei dintre inculpați au fost arestați pentru 30 de zile, iar pe 23 septembrie a fost prins și Daniel Rafte.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Parchetului de pe lângă I.C.C.J.-D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti în dosarul de urmărire penală nr. 71/D/P/2022

În baza disp.art. 226 alin.1 şi 2 C.P.P. penală rap. la art. 223 alin. 2 C.P.P. dispune arestarea preventivă a inculpatului RAFTE DANIEL, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.09.2022 şi până la data de 23.10.2022, inclusiv.

Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a măsurii preventive a controlului judiciar.

În temeiul art.230 alin.(2) C.pr.pen dispune emiterea mandatului de arestare preventive”, au hotărât magistrații.

ARTICOLE SIMILARE

Cum a trecut Andreea Antonescu peste despărțirea de tatăl fetiței sale

Andreea Damian

Discutii despre oameni la Festivalul de Fotografie “Secvente”

realitatea

Nicole Kidman, regulă bizară pentru un mariaj fericit

Andreea Damian

Destin tragic pentru fiica lui Corneliu Vadim Tudor. Lidia, văduvă la 4 luni de la nuntă

Andreea Damian

Massive Attack revin in Romania – Arenele Romane, 21 iunie 2018

Dora Constantinovici

Alina Ceușan, criticată dur pentru o fotografie controversată făcută la teatru

Andreea Damian

Scrie un comentariu