Tabu
CULTURE

Parcurile din Sectorul 6, împânzite de căsuțe de lemn, cu cărți

O acțiune socială menită să încurajeze lectura a fost demarată în Sectorul 6 din Capitală. Mai multe căsuțe de lemn, cu cărți, au fost montate pe aleile din parcurile Crângași, Brâncuși, Marin Preda și Drumul Taberei.

Acestea conțin sute de romane, poezii sau povești pentru copii. Volumele de cărți au fost donate inițial de comunitatea din Sectorul 6 la Magazinul Caritabil SocialXChange, de unde au ajuns în căsuțele de lemn.

Cărțile pot fi împrumutate, iar după ce sunt citite, locuitorii Sectorului 6 trebuie să le returneze la oricare dintre căsuțele din parcuri.

Căsuțele de lemn au fost vopsite în roșu, cu mici desene colorate, motiv pentru care pot fi găsite ușor.

Cutiile de lemn cu romane, poezii sau povești pentru copii au fost realizate de 10 beneficiari ai Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, cu sprijinul Asociației Prietenia, potrivit buletindebucuresti.ro.

Nu este prima astfel de inițiativă din București. Anul acesta, în aprilie, Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat amplasarea unor astfel de căsuțe în parcurile din Sectorul 1. Constituirea fondului de cărţi pentru aceste mini-biblioteci din Sectorul 1 se va realiza prin donaţii voluntare ale cetăţenilor, neformalizate printr-un act juridic.

ARTICOLE SIMILARE

PRO TV refuza sa-i dea banii castigatorului de la Vocea Romaniei!!!

GABRIELA CRISTEA acuzata de tatal ei ca si-a ucis mama! Culmea tabloidizarii la TV!

Viitorul mașinii electrice depinde de exploatarea în profunzime a mărilor și oceanelor

Dora Constantinovici

Arta contemporană în 2021 ⎥ 5 artiști de reținut și de urmărit

Ciocîrlan

Greta Thunberg crede că adulții subestimează „copiii supărați”

realitatea

Apple renunță la aplicația prin care protestatarii din Hong Kong puteau să localizeze forțele de ordine

realitatea

Scrie un comentariu