George Burcea va pleca peste doar câteva zile în America, cu ocazia lansării oficiale a filmului în care joacă, „Wednesday”.
Printre invitați se numără și cunoscutul star american, Catherine Zeta Jones, distribuită în același serial ce va fi difuzat, în curând, pe Netflix.
Cei doi au fost văzuți în cursul zilei de miercuri ieșind foarte fericiți de la Ambasada Americii. Viviana tocmai fusese anunțată că i s-a acceptat viza de turist în Statele Unite.
Plecarea este programată în jurul datei de 10-12 noiembrie, iar întoarcerea este prevăzută ceva mai târziu, mai precis peste vreo două-trei luni. Asta pentru că, atât George, care mai are și alte proiecte în America, precum și Viviana, urmează să participe și la un casting pentru un film, potrivit playtech.ro.
Viviana intenționează să-și facă și ea debutul în cinematografie. Burcea are ceva rude în America, dar potrivit apropiațiilor, cei doi urmează să locuiască singuri, pe parcursul șederii lor în America.