Tabu
PEOPLESlider

Neti Sandu, agresată pe stradă: „M-a luat de păr să vadă dacă se smulge peruca”

Una dintre cele mai mari curiozități legate de Neti Sandu este dacă poartă sau nu perucă. Tocmai din acest motiv, la un moment dat, ea a fost agresată pe stradă, mai exact, cineva a tras-o de păr.

Un individ a vrut cu orice preț să afle dacă poartă sau nu perucă și a tras-o atât de tare, că vedeta a avut nevoie de ajutor de specialitate.

„M-a luat așa de păr să vadă dacă se smulge peruca, la coadă la prăjituri. A mai fost o filmare, unde un băiat în loc să dea mâna cu mine, m-a luat așa…să vadă dacă e părul meu”, a mărturisit Neti Sandu pentru viva.ro.

Ea susține că nu, nu are perucă, ci este pur și simplu norocoasă că are așa o podoabă capilară.

„Nimeni nu poate să accepte că e părul meu. Deși el mai crește, eu îl tund, îl vopsesc. Nu, nu e perucă, m-au văzut ei. Ei știu sigur, susțin mulți”.

„Am încercat să-mi schimb coafura. L-am lăsat și mai lung. Fiecare stilist pe care l-am avut a vrut să-mi schimbe tunsoarea. Mi s-a zis că părul trebuie filat și să vezi ce frumos o să stea și că trebuie neapărat mult mai fresh, mult mai diferit. I-am dat voie și după aceea m-am întâlnit cu colegii și nu m-au recunoscut, dar nimeni nu a zis «Îți stă mai bine, rămâi așa»”, a mai spus ea în interviul pentru sursa menționată mai sus.

ARTICOLE SIMILARE

Smiley a vorbit despre al doilea copil, după nuntă: „Îl primim cu brațele deschise”

Andreea Damian

Unele femei poartă o genă care le „sabotează” metoda de contracepție

Andreea Damian

Am exclus 10 alimente obișnuite din dieta mea și mi-a făcut stilul de viață și mai sănătos

Andreea Damian

Survivor România 2023. Cine sunt cei 12 războinici și cu ce se ocupă ei

Andreea Damian

Irina Rimes, mămică? Primele declarații despre sarcină

Andreea Damian

Desert de vara – Budinca din cirese

realitatea

Scrie un comentariu