Tabu
PEOPLESlider

Soția lui Andrei Aradits, despre activitatea care i-a destrămat căsnicia cu actorul

Soția lui Andrei Aradits, Andreea, face yoga de 8 ani. Actorul a lăsat să se înţeleagă în declaraţiile sale că plecarea soţiei în India, unde stă de aproape şase luni pentru a se specializa în practicarea tehnicii Yoga, a dăunat mult relaţiei.

Când a descoperit această activitate, nu îşi dorea să ajungă instructor, dar i-a plăcut atât de mult să meargă la din ce în ce mai multe cursuri de specialitate, încât s-a trezit că a atins un nivel de performanţă.

„Am descoperit yoga absolut întâlmplător (în 2015, n.r.), dintr-o nevoie fizică, mai mult. E vorba despre Ashtanga Yoga. A fost dragoste la prima vedere, testare și experimentare. Acum yoga este motivul pentru care mă pot trezi la 5.30 dimineața. Fără să-mi pară rău.

Întâmplător sau nu, în perioada în care am descoperit yoga eram în căutări. Îmi doream să-mi schimb profesia, îmi doream să fac ceva din pasiune, ca și soțul meu. Nu i-am acordat mare importantă inițial, am tratat-o mai mult ca pe un hobby care, treptat, treptat a ajuns să ocupe din ce în ce mai mult din timpul și energia mea”, a povestit Andreea, pentru revista alistmagazine.ro, în vara lui 2021.

Soția lui Andrei Aradits a povestit şi care sunt îmbunătăţirile practice pe care practicarea yoga le-a adus în viaţa sa: „Am învățat să spun NU mai des, am învățat să mă organizez astfel încât să încapă și yoga în viața mea și să nu-mi neglijez familia pe care o iubesc enorm, am reușit sau sunt pe cale să-mi echilibrez partea emoțională (exagerat dezvoltată) cu partea rațională (work in progress), am depășit timiditatea, mi-am găsit vocea și o folosesc să-mi spun părerile atunci când pot aduce o schimbare în bine. Încerc să nu judec și să nu mă judec (aici îmi este cel mai greu, cu mine sunt cea mai severă)”.

De asemenea, a povestit că s-a apucat de yoga și din nevoia de a trata unele probleme de sănătate. Avea o scolioză ce îi dădea mari dureri de spate și niște probleme și cu nervul sciatic. În timp a scăpat de aceste afecțiuni. „Respir mult mai bine, mai profund și sunt sănătoasă”, a mai spus ea. Un alt beneficiu enumerat de ea: „anxietatea dispare, reușești să rămâi calm în diferitele situații pe care viața ți le scoate în cale, fericite sau mai puțin fericite”.

Acum doi ani, stilul de viaţă cu yoga nu părea un pericol pentru familia sa. „Sunt minunați amândoi, fiecare în felul lui. Andrei e bonom, creativ și imprevizibil, nu-mi imaginez viața fără el. Eric are deja 16 ani și devine propria lui persoană, învățăm să ne facem program fără el și să-l supraveghem de la distanță, fără să îl deranjăm. E un copil bun, are un suflet minunat și sper din toată inima că îi va fi bine în viață. Orice va alege să facă. Este încăpățânat (la fel ca noi) și creativ, și rebel”, spunea Andreea, despre familia sa.

ARTICOLE SIMILARE

Masca de păr care a uimit femeile. Acest ingredient secret te scapă de chelie

Andreea Damian

Lidia Buble, condamnată la închisoare! Ce sentință a primit cântăreața

Andreea Damian

Povestea sfâșietoare a unei femei care sărbătorește aniversarea căsătoriei împreună cu regretatul ei soț

Andreea Damian

Cum a fost Anda Adam cerută în căsătorie. Primele imagini cu fabulosul moment

Andreea Damian

OSCAR 2019: “Green Book”, marele câştigător/Rami Malek și Olivia Coleman cei mai buni ACTOR şi ACTRIŢĂ/Cuaron cel mai bun REGIZOR

realitatea

Ce rutină de frumusețe respecta Jackie Kennedy

Andreea Damian

Scrie un comentariu