Tabu
LIFESTYLE

Staţiunea Mamaia, desemnată Destinaţia Anului 2023

Mamaia a câştigat premiul pentru cea mai bună staţiune turistică în cadrul competiţiei Destinaţia Anului 2023, gală care s-a desfăşurat săptămâna aceasta la Palatul Culturii din Iaşi. 

Mamaia este anual locul de vacanţă pentru sute de mii de turişti români, dar şi străini din toata lumea.

În ultimii doi ani, investiţiile în staţiunea Mamaia au fost considerabile. Plajele au fost extinse cu circa 30 de hectare, printr-un proiect amplu, finanţat din fonduri europene, de modernizare şi conservare a staţiunilor de pe litoralul românesc.

Staţiunea din Constanţa a obţinut un punctaj de 66,66%. Pe locul doi s-a clasat staţiunea Călimăneşti, iar pe locul al treilea – Ocnele Mari.

Totodată, Municipiul Constanţa a fost nominalizată la categoria “Oraşe care inspiră”, alături de Oradea, Braşov, Iaşi, Timişoara şi Râmnicu Vâlcea.

„Ne bucurăm să primim distincţia de Destinaţia Anului, mai ales în contextul în care activitatea turistică a staţiunii Mamaia se desfăşoară de peste 100 de ani. Din dorinţa de a dezvolta şi păstra în acelaşi timp frumuseţea staţiunii, Municipalitatea Constanţa alături de Ministerul Mediului implementează două planuri urbanistice zonale. Acestea vor surprinde imaginea de ansamblu a staţiunii Mamaia pe următorii 20-30 de ani pentru a spori zona de entertainment, care se întinde pe o suprafaţă de 6 kilometri de plajă, pentru un nou val de turişti”, declară George Măndilă, Preşedinte OMD Mamaia-Constanţa.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

BORCEA si PELINEL – planul lor secret!

Berea poate preveni dementa

Mihaela Rădulescu, FĂRĂ PIC DE MACHIAJ! “Aşa aş vrea să mă cunoaşteţi, DUPĂ CE M-AŢI VĂZUT ATÂŢIA ANI DIVĂ”

Cerceii contraceptivi, accesoriul de nelipsit din urechile femeilor care vor să prevină apariția sarcinii

Andreea Damian

SIMONA HALEP: Cine e barbatul care i-a dat un milion de euro si un Porsche rosu!

Ce s-a ÎNTÂMPLAT CU ANTONIA şi cu soţul ei, VINCENZO!

Scrie un comentariu