Tabu
LIFESTYLE

Vremea în minivacanţa de Rusalii! Ce au anunțat meteorologii

Vremea continuă să fie instabilă în aproape toată țara. În minivacanța de 1 Iunie și Rusalii se anunță vreme capricioasă. De sâmbătă, se răcorește.

Joi, 1 iunie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 22 și 30 grade Celsius.

“În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, precum și în zonele montane și submontane din restul teritoriului, mai ales după-amiaza și seara, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină”, anunță ANM.

În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe suprafețe restrânse. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 grade Celsius în depresiunile intramontane și 18 grade Celsius pe litoral. Izolat vor fi condiții de ceață.

În București, vremea se va menține frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în a doua parte a zilei, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29 grade Celsius, iar cea minima se va situa între 13 și 15 grade Celsius.

Instabilitate atmosferică

Vineri, 2 iunie, meteorologii anunță vreme instabilă în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, în zona montană și submontană și pe alocuri în restul teritoriului, în special în Moldova și Muntenia, zone în care vor fi intervale de timp cu înnorări accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi vijelii și căderi de grindină. În restul zonelor cerul va fi variabil, iar astfel de manifestări, vor fi posibile pe suprafețe restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 30 grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 8 și 18 grade Celsius. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Capitală se așteaptă vreme caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 14 și 16 grade Celsius.

Sâmbătă scad temperaturile

De sâmbătă, vremea se schimbă radical și se va răcori. În regiunile sud-vestice și local în cele vestice, sudice, precum și în centru și la munte vremea va fi în general instabilă și se va manifesta prin intervale de timp cu înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe alocuri vor fi vijelii și căderi de grindină. În restul teritoriului vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 27 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei, iar cele minime între 3 și 14 grade Celesius, mai ridicate pe litoral, spre 17 grade Celsius.

Și în Capitală, conform ANM, valorile termice vor scădea ușor. Temporar cerul va avea înnorări, iar după-amiaza și seara va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 12 grade Celsius.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Filme și seriale de vizionat în martie pe Netflix

Andreea Damian

Declarația neașteptată cu care Melania Trump a surprins opinia publică

Andreea Damian

Ştefan Bănică Jr., inlocuit la “Dansez pentru tine” – editia de Paste! Vezi cu cine

De ce nu poți dormi fără să îmbrățișezi perna sau pilota

Andreea Damian

Catalin Radu Tanase a divortat in mare secret! Vezi cand s-a intamplat asta!

Simona Trasca, declaratii sub efectul anesteziei! Uite ce a debitat

Scrie un comentariu