Tabu
PEOPLE

Fotbalistul Adrian Ilie, prins beat la volan

Adrian Ilie, celebrul atacant al „Generației de Aur” a României, a fost oprit de polițiști în apropierea parcului Herăstrău din București. Acesta a fost prins conducând sub influența alcoolului.

Adrian Ilie a fost surprins băut la volan în apropierea parcului Herăstrău. Potrivit celor de la Gândul, polițiștii i-au cerut să sufle în etilotest, iar rezultatul a fost de 0,85 la mie.

Forțele de ordine l-au dus la Institutul de Medicină Legală, însă acesta a refuzat recoltarea de probe biologice. Din acest motiv, a fost deschis un dosar penal pe numele său. În baza prevederilor art. 337 alin. 1 din Codul Penal, fotbalistul se expune unei pedepse. Astfel, acesta poate fi pasibil de închisoare de la 1 la 5 ani sau de o amendă penală. Decizia finală va aparține însă instanței.

Conform legislației, conducătorii auto prinși conducând cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l în sânge (echivalentul a peste 0,40 mg/l în aerul expirat) sunt încadrați la infracțiune. Astfel, aceștia pot fi supuși unor pedepse aspre.

Adrian Ilie, are 49 de ani și se poate mândri cu o carieră strălucitoare în fotbalul românesc. Mai mult, acesta a reprezentat România la nivel internațional.

 

Sursa: Realitatea Star

ARTICOLE SIMILARE

Cum îi sărbătorește Sore ziua fiicei sale și ce surprize are pentru fanii ei

Tabu Tabu

Oana Zăvoranu: “Vadim Tudor a încercat să mă violeze la Senat!”

Alec Baldwin, primele declarații după tragedia de pe platourile de filmare. Detalii important din anchetă!

Andreea Damian

Paula Seling, anunț incredibil după 16 ani de căsnicie. Ce a dezvăluit artista despre soțul ei

Andreea Damian

Jennifer Lopez părăsește America. E timpul să-și îndeplinească VISUL

Andreea Damian

Doliu în lumea teatrului: Draga Olteanu Matei a murit

Andreea Damian

Scrie un comentariu