Tabu
HEALTH

Cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii pe caniculă, fără să știe

Sunt câteva alimente de care nu trebuie să ne atingem atunci când traversăm o perioadă toridă. Medicul Mihaela Bilic a spus ce alimente trebuie să evităm pentru a nu risca să ne deshidratăm ori să experimentăm o indigestie.

În perioadele cu temperaturi ridicate, medicul recomandă cât mai multe fructe și legume, dar și mâncăruri gătite în casă.

„Indiferent că sunt proaspete sau gătite sub formă de salată, tocăniță sau supă cremă, legumele pot fi mâncate pe săturate și pentru siluetă, și pentru sănătate. Produsele lactate fermentate de tip iaurt sana sau chefir trebuie incluse în meniul de vară, întrucât hidratează, remineralizează și au efect probiotic. Dacă sunteți la mare, completați masa cu pește!”, a explicat dr. Mihaela Bilic pentru revista Ciao.

Reduceți consumul de sare

În perioada verii, când căldura ne dă mari bătăi de cap trebuie să evităm alimentele sărate. Aceasta este o mare greșeală pe care care o fac mulți oameni, fără să știe. Pericolul la care se expun este uriaș: deshidratarea. Nutriționistul a spus care sunt alimentele de care nu trebuie să ne apropiem:

„Evitați produsele cu conținut crescut de sare, întrucât acestea cresc riscul de deshidratare: mezeluri și brânzeturi, sosuri, produse ultra procesate, ronțăieli de tipul chipsuri sau sticksuri, migdale și alune. Excesul de grăsime poate duce la indigestie, așa că evitați prăjelile, tochiturile și produsele gătite pane. Nu în ultimul rând, atenție la dulciuri! Conțin grăsimi și zahăr din belșug, care afectează și silueta, și sănătatea. Consumați fructe și înghețată, sunt cel mai echilibrat desert”.

În cazul în care se consumă alimente bogate în sare, apre retenția de lichide. Pentru a nu ne confrunta cu o astfel de problemă, dr. Bilic spune că cel mai indicat ar fi să eliminăm solnița de pe masă. „Puneți accentul pe mâncarea gătită cu multe ierburi aromate și condimente, fără adaos de sare. Renunțați la produse ambalate și semipreparate, mâncați legume la fiecare masă, deoarece conțin multe fibre și minerale care previn retenția de lichide”, a explicat specialistul.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Regim gastrită | Ce alimente să mânânci și ce să eviți

Andreea Damian

5 ceaiuri pentru detoxifierea organismului după Sărbători

Andreea Damian

Ce se întâmplă în corp dacă iei medicamente expirate

Andreea Damian

Ce înseamnă toleranța la medicamente și când ar trebui să vă faceți griji?

Andreea Damian

După câte spălări își pierde, de fapt, masca de protecţie capacitatea de filtrare

Andreea Damian

Bacteriile fac „striptease” pentru a păcăli antibioticele și supraviețuiesc astfel

realitatea

Scrie un comentariu