Tabu
HEALTH

România se pregătește să declare epidemie de gripă

Autorităţile ar putea declara vineri, 2 februarie, epidemie de gripă. Decizia va fi luată în funcţie de ultimele date de la Institututul Naţional de Sănătate Publică în privinţa îmbolnăvirilor.

Unele spitale deja glomerate au stabilit ca vizitele aparţinătorilor să fie reduse sau să fie suspendate.

Dacă va fi declarată epidemie de gripă sau situaţie epidemică, personalul medical trebuie să poarte cu stricteţe echipamentul de protecţie, astfel încât să nu ducă boala şi altor pacienţi. Totodată, masca de protecţie va fi recomandată atât pacienților, cât şi aparţinătorilor. Iar unităţile medicale ar trebui să găsească saloane separate pentru cei cu gripă sau viroze, dacă infrastructura medicală permite acest lucru.

Epidemia de gripă va fi şi un semnal de alarmă cu privire la vaccinare. Specialiștii spun că nu este târziu pentru vaccinarea împotriva gripei.

Reguli noi vor fi recomandate și în şcoli, dar şi în spațiile publice aglomerate. Dacă ne referim la unităţile de învățământ, aici sunt importante mai multe măsuri de proteţie. De exemplu, aerisirea periodică a claselor și triajul epidemiologic realizat, bineînțeles, înainte de începerea cursurilor.

Pentru noi toţi este însă bine să evităm spațiile aglomerate, iar dacă ne aflăm într-un mijloc de transport public în comun foarte aglomerat este indicat să avem o mască de protecție la îndemână.

INSP împreună cu Ministerul Sănătăţii vor stabili dacă declară sau nu o situaţie de tip epidemică sau epidemiă de gripa. Această decizie ar putea fi luată după ce cazurile de gripă şi infecţiile respiratorii acute au crescut în ultimele săptămâni. Numai în perioada 15-21 ianuarie 2024 au crescut cu peste 20%, iar în acest interval de timp au fost raportate peste 123.000 de cazuri.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Cocktailul de vitamine care previne complicațiile COVID-19

Andreea Damian

Care este momentul ideal pentru a lua micul dejun

Andreea Damian

Ce să eviți după vaccinarea antigripală

Andreea Damian

Social media nu îi face nefericiți pe tineri. Studiul care demontează tot ce se știa până acum

Andreea Damian

De ce este greșit să folosim telefonul mobil pe post de ceas deșteptător

Andreea Damian

4 lichide ce pot scadea rapid tensiunea arteriala

realitatea

Scrie un comentariu