Tabu
PEOPLESlider

Shakira, iubit nou, după despărțirea de Gerard Pique

Shakira ar avea un nou iubit după despărțire de Gerard Pique, bărbatul căruia i-a dăruit doi fii.

Artista columbiană, în vârstă de 47 de ani, ar avea o relație cu fostul jucător NFL Julian Edelman. Cântăreața și-a petrecut ziua de naștere alături de el, cu care a distribuit o fotografie pe rețelele sale de socializare

Julian Edelman a fost prezent la petrecerea aniversară pe care interpreta a organizat-o la Miami, unde locuiește împreună cu micuții Milan și Sasha după despărțirea de fostul fotbalist al Barcelonei, care se deplasează în mod regulat în Florida pentru a fi alături de cei mici în zilele care îi corespund, potrivit acordului.

Se zvonește că Shakira și-ar fi refăcut viața după despărțirea cu scandal de fostul fotbalist Gerard Piqué, cu care are doi copii și pe care, în cântecele sale de răzbunare, l-a acuzat că a înșelat-o cu Clara Chía. 

Și noul iubit ar avea ceva în comun cu cel care i-a fost partener timp de mai bine de un deceniu, întrucât și Julian Edelman este sportiv. Potrivit unor informații apărute în emisiunea Vamos a ver (Telecinco), cântăreața ar fi început o relație cu Julian Francis Edelman, fost jucător NFL, cu care a și postat o imagine pe rețelele sale de socializare. Cei doi s-au afișat pentru prima dată împreună la ziua ei de naștere, căci Shakira a împlinit 47 de ani pe 2 februarie. 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Lady Gaga, fără machiaj și cu blugi rupți pe scena Premiilor Oscar 2023 – VIDEO

Andreea Damian

Fotografii Sorin Onisor – Copilaria

realitatea

15 rochii cele mai iconice din toate timpurile

Andreea Damian

Delia a avut parte de primul concert după izolare cu casa închisă

Tabu Tabu

Meghan Markle are un job nou. E prima slujbă a ducesei după ce a renunțat la titlul regal

Andreea Damian

Ce surpriză i-a făcut Andreea Bălan iubitului ei, tenismenul Victor Cornea, de ziua lui

Andreea Damian

Scrie un comentariu