Tabu
PEOPLESlider

Trecutul tenebros al lui Ionel Emanuel Oproiu, vătaf pe moșia statului român: legături fierbinți cu o subalternă

Trecutul lui Emanuel Oproiu, director general la ANL, îl prinde din urmă. În presă au răsuflat detalii halucinante despre idila pe care acesta a avut-o cu o subalternă. În urma aventurii cu bărbatul însurat, aceasta ar fi rămas însărcinată.

Imediat după numirea în funcția de director al ISCIR, de unde a fost schimbat, ulterior, după tragedia de la Cravedia, și pus director general la ANL, Ionel Emanuel Oproiu a intrat, căsătorit fiind, într-o relație cu o subordonată. Potrivit jurnaliștilor de la tintaonline.ro, la început au fost doar flirturi colegiale, care în final au culminat cu o hărțuire sexuală și o legătură amoroasă în adevăratul sens al cuvântului.

În timp, însă, relația dintre cei doi, devenită deja cunoscută în cadrul colegilor de muncă, a degenerat, ajungându-se, potrivit surei citate, în instanță, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, Secția Civilă. Se pare că amanta acestuia a depus o plângere prin care a solicitat ordin de protecție. La dosar ar exista și fotografii și sute de mesaje schimbate între cei doi care ar trăda un comportament cel puțin neortodox. Soarta a făcut ca femeia să rămână gravidă, însă sarcina nu a fost dusă până la capăt.

Vă prezentăm un fragment din ceea ce a constatat instanța de la Judecătoria Sectorului 4 București: ,,în fapt, instanța reține că pârâtul a întreținut o relație extraconjugală cu reclamanta, aspect pe care acesta nu l-a negat, iar mesajele depuse de reclamantă la dosar (de asemenea, necontestate de pârât, despre care a afirmat că nu a avut timp să le citească pe toate, dar recunoaște mesajele pe care a apucat să le citească), confirmă susținerea reclamantei cu privire la acest aspect. Astfel, în câteva mesaje, reclamanta i-a comunicat pârâtului aspecte legate de o sarcină, în altele îi spunea că nu va înceta să îl iubească, sunt, probabil câteva sute de mesaje, din care reiese că relația părților a fost una apropiată și care a durat, nu a fost una pasageră, de o noapte sau două. În raport de cele anterior reținute, instanța apreciează că între părți a existat o relație de natura celei prevăzute de art. 5, alin.1, lit. C, din Legea 217/2003, chiar dacă părțile nu au locuit împreună, nu s-au afișat împreună în public. De altfel, pârâtul nici nu ar fi putut să o facă, în condițiile în care acesta era căsătorit. Doi oameni atât de apropiați, care își povestesc și aspecte intime din căsătorie (ex. mesaje fila 29 dosar), care au timp să vorbească prin mesaje timp de zeci de minute pe zi, la ore înaintate din noapte, nu pot fi considerați decât ca fiind persoane care au dezvoltat relații de natura celor dintre foștii parteneri, situație la care face referire art.5, alin.1, lit. C din Legea nr. 217/2003.”

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Bobonete a renunțat la proiectele lui că să stea cu familia

Tabu Tabu

Instanța a decis cu cine vor petrece sărbătorile fiicele Alinei Sorescu și ale lui Alexandru Ciucu. Cine a câștigat

Andreea Damian

Kanye West a plătit 85.000 $ pe o fotografie făcută în baia lui Whitney Houston

Andreea Damian

Helen Mirren a atacat Netflix la convenţia CinemaCon din Las Vegas

Andreea Damian

Cele mai bune sfaturi pentru reducerea poluării digitale

Andreea Damian

Ce cadou să cumperi de Crăciun pentru fiecare zodie

Andreea Damian

Scrie un comentariu