Tabu
PEOPLESlider

Simona Halep a răbufnit, după primul meci de la revenirea pe teren

În conferinţa de presă susţinută după meciul cu Paula Badosa, pierdut în trei seturi de Simona Halep şi care a marcat revenirea româncei pe terenul de tenis după un an şi jumătate, un jurnalist i-a cerut să comenteze o declaraţie pe care Caroline Wozniacki o făcuse ceva mai devreme. Întrebată ce crede despre revenirea în competiţie a mai vechii sale rivale Simiona Halep, daneza – ea însăşi absentă o perioadă de timp de pe terenul de tenis, pentru că a născut – a spus că în opinia ei, persoanele depistate pozitiv nu ar trebui să primească wild-carduri pentru competiţii, ci să o ia de la zero.

„Caroline Wozniacki a fost aici astăzi mai devreme şi a spus că nu crede că persoanele ieşite din joc din motivele pentru care ai fost tu ar trebui să primească wild card-uri pentru competiţii. Mă întreb care este reacţia ta la asta?” – a fost întrebarea primită de Simona Halep în conferinţa de presă.

Iniţial, românca a părut nedumerită şi a întrebat la rândul său: „De ce a spus asta?”

Jurnalistul i-a precizat că daneza a făcut declaraţia în conferinţa de presă pe care o susţinuse ceva mai devreme după meciul câştigat în faţa Clarei Burel pe acelaşi teren pe care a jucat ulterior şi Simona Halep.

„Da, dar de ce? Eu nu am făcut nimic greşit. Nu am trişat. Nu m-am dopat. Aşa că e mai bine dacă citim decizia de la TAS, că a fost un supliment contaminat, nu a fost dopaj”, a replicat Simona Halep. „Nu am avut niciodată de-a face cu dopajul. Nu m-am dopat niciodată, deci nu sunt o trişoare”, a punctat ea, mulţumind organizatorilor turneului pentru invitaţie şi pentru posibilitatea de a juca într-o competiţie atât de mare. A fost minunat să mă întorc”, le-a spus Simona Halep jurnaliştilor.

„O singură persoană care este negativă în privinţa mea nu este atât de importantă, pentru că am sute de oameni care îmi oferă dragoste, aşa că voi accepta asta”, a declarat românca.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Dieta pentru un stomac plat

realitatea

Cum a inspirat moda Rebelde o generație pop-punk latino

Andreea Damian

7 poziții de yoga super eficiente pentru a avea sâni frumoși

Andreea Damian

Mihai Coadă din serialul „La bloc” recunoaște de ce s-a călugărit de fapt

Andreea Damian

Unde și-a făcut Ioana Ginghină prima vacanță după izolare

Tabu Tabu

Dana Săvuică a refăcut ședința foto cu iepurași

Tabu Tabu

Scrie un comentariu