Tabu
PEOPLESlider

Cu ce se ocupă Miki de la K-pital de când s-a retras din lumina reflectoarelor

Miki de la K-pital s-a retras din lumina reflectoarelor în urmă cu câțiva ani, iar de atunci a fost văzută tot mai rar în public. A

Prezentă în platoul unei emisiuni de televiziune, artista de 50 de ani a povestit cum decurge o zi din viața ei și cum îi merge pe plan profesional.

„Foarte bine fac! Adevărul e că la TV am venit mai rar, dar viața mea este la fel, cu cântec. Eu cânt, din asta trăiesc! Azi dimineață m-am trezit foarte bine, dar, de obicei, eu nu-mi pun ceasul să sune, pentru că nu am copii, am doar animăluțe. Mă trezesc pe la 9 dimineața, mic-dejun, cafea, toate cele și depinde ce activități am în ziua respectivă”, a spus cântăreața, potrivit Spynews.

Într-un interviu pentru Click acordat în urmă cu aproape doi ani, cântăreața a mărturisit că acum și-a îmbogățit repertoriul, cântă și muzică populară, dar și dansează alături de celebrul Nea Marin.

„Avem evenimente de luni până duminică, nu mai stăm deloc pe acasă, ceea ce mă bucură. Pe plan muzical, de anul trecut cânt și folclor autentic și îmi place foarte mult. Cânt cu un taraf, adică mai am o variantă de spectacol. Sunt foarte mulțumită, pentru că sunt foarte ocupată. Am mai multe variante acum și îi întreb pe oameni ce doresc să le cânt. Clientul alege!

Oricum îmi place foarte mult ceea ce fac. M-am apucat și de dansuri populare, cu Nea Marin. Fac asta din luna martie, îmi place mult de tot și merg de două ori pe săptămână. Inițial mergeam doar o dată pe săptămână, dar nu învățam pașii, așa că am început să fac mai des. Dacă tot am început să cânt şi folclor, am zis să fiu completă, să învăț să și dansez pe muzică populară. Cele mai grele sunt dansurile moldovenești. Sunt foarte rapide și au foarte mulți pași și țopăială multă. Sunt foarte obositoare, e nevoie să mai repet și acasă”, a povestit Miki.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Anxietate | Kendall Jenner ne împărtășește cele 6 obiceiuri care o calmează zilnic

Andreea Damian

Mai avem doar cinci ani pentru a ne salva planeta – spune un om de știință de la Harvard

Dora Constantinovici

Toate schimbările de toamnă din garderobă: cum să îți transformi hainele de vară în haine de toamnă 2018

realitatea

Casa de 85 de milioane de dolari a lui Beyonce! Imagini de lux

Andreea Damian

4 esecuri incredibile, dar adevarate de la nuntile vedetelor

realitatea

II – Fotografiile pe care le fac – Cristiana Apostol

realitatea

Scrie un comentariu