Tabu
HEALTH

Persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi cele asigurate, de la 1 iulie. Anunțul șefei CNAS

Președinta CNAS, Valeria Herdea, a declarat că persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, de la 1 iulie.

Valeria Herdea, șefa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a declarat, miercuri, că se doreşte semnarea unui nou contract-cadru începând cu data de 1 iulie.

Aceasta a precizat că acest contract-cadru va avea cam aceleaşi valori ca şi cel actual și vor exista o serie de modificări, dar ”nu spectaculoase”.

„Încercăm să modificăm un contract în care vor fi câteva noutăţi, nu spectaculoase. Dar cred că dacă vom reuşi împreună – nu singură, împreună, eu îmi asum, dar vreau să vă asumaţi alături de mine şi de toţi aceşti oameni care şi-au pus pielea în joc – vreau să vă rog frumos să vă asumaţi şi să faceţi tot ce trebuie în aşa fel încât, la 1 iulie 2024, să putem continua, măcar cu aceleaşi valori, acest contract în aşa fel încât să-l ducem cu demnitate până la capăt, respectând trei principii: dialog, respect, valorizare. Ăsta ar fi punctul unu, echilibru şi stabilitate, punctul doi şi trei în sistem”, a declarat Valeria Herdea, potrivit Agerpres.

„Să ştiţi că în sistemul medical, întâmplător sau nu, există şi bani. Unul dintre lucrurile pe care mi le doresc este să ajutăm medicii să găsească acei bani şi să poată să-şi dezvolte serviciile. La 1 iulie 2023, contractul nou pentru care s-a muncit de la Colegiul Medicilor, dar eram pe partea cealaltă a mesei, şi-a propus să aducă şi serviciile în atenţia noastră şi să poată fi remunerate.

Anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii, vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali. Încercăm să schimbăm multe lucruri, dar este foarte greu. E un an dur, un an cu plin de încercări pe care îl ştiţi, n-are sens să vă povestesc mai mult”, a mai precizat șefa CNAS.

Valeria Herdea spune că, deși cunoaște sistemul și ca pacient și ca medic, există multe probleme, iar acum se concentrează pe găsirea soluțiilor.

„Haideţi să vă spun cum stăm. Avem la acest moment 10.070 de medici aflaţi în contract, medici de familie aflaţi în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în asistenţa medicală de ambulatoriu 3.473 de contracte avem, în asistenţă de paraclinic 1.059, spitale civile 372, spitale private 342 (…).

La capitolul în care lucrăm noi, cei mai mulţi, prezenţa medicului de familie, arată aşa: există 1.529 de locuri de medic de familie neocupate, 190 de localităţi fără puncte de lucru, fără medic de familie, deci total lipsit de asistenţă medicală – 1.043 de localităţi cu deficit din punct de vedere al prezenţei medicului de familie”, a mai spus șefa CNAS.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Care sunt beneficiile salinoterapiei? (P)

Andreea Damian

Cură cu magneziu: 6 lucruri de știut înainte de a o începe

Andreea Damian

De ce mâncarea rece ne face să mâncăm mai mult

Andreea Damian

Romalimenta pune punctul pe „Siguranta alimentara”

realitatea

Dieta de toamnă: cum să scapi de kilogramele acumulate peste vară!

Andreea Damian

Importanta educatiei dentare la romani!

realitatea

Scrie un comentariu