Tabu
PEOPLESlider

Cu ce se ocupă Șerban Copoț după ce a renunțat la televiziune

Șerban Copoț și-a dat demisia de la Antena 1 de ceva vreme și este foarte ocupat cu diverse lucruri.

Recent, a fost în Parlamentul European în urmă cu câteva zile și chiar s-a gândit la o canditatură la europarlamentare, însă fiind prins cu familia și cu alte obligații i-ar fi aproape imposibil să facă asta.

„Am fost la Parlamentul European acum câteva zile. Am fost invitat acolo și s-a creat așa, un basm, lumea mă vede în această postură. Eu mă simt măgulit de ceea ce îmi transmit oamenii. Se pare că există o disperare generală vizavi de acest subiect.

Că oamenii nu prea au ce să aleagă. Și sunt de acord cu ei, că sunt în aceeași situație, însă nu am în plan să candidez la europarlamentare. Mă simt măgulit că lumea mă vede în postura asta de luptător pentru drepturile lor. Probabil că dacă aș avea oportunitatea, m-aș fi gândit.

Dar eu trebuie să iau în calcul și faptul că am o familie cu trei copii și asta presupune niște sacrificii destul de puternice. Pentru că dacă mă duc acolo, nu mă duc să fac act de prezență. Ar trebui chiar să aduc niște rezultate. Oamenii să se simtă reprezentați de cel pe care l-au ales, în speță, pe mine”, a declarat Șerban Copoț, conform Fanatik.ro.

Artistul s-a reprofilat și a înființat o tabără pentru copii, în care organizează diverse plecări cu cei mici. Fostul membrul Animal X anunța că proiectul se bucură de un mare succes, pentru că se alătură taberei cât mai mulți oameni.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Aniversare specială pentru producătorul și actorul Codin Maticiuc

Tabu Tabu

Cum sa te machiezi pentru fotografii reusite

realitatea

Alexandru Arșinel duce dorul teatrului și foștilor colegi

Tabu Tabu

Gabriela Prisăcariu a pus piciorul în prag imediat după nuntă

Andreea Damian

Aspectul vestimentar la care Brigitte Macron nu renunță niciodată

Andreea Damian

Smiley a vorbit despre al doilea copil, după nuntă: „Îl primim cu brațele deschise”

Andreea Damian

Scrie un comentariu