Tabu
CULTURE

Reîncepe „Simfonia Apei” la Piața Unirii

Se reiau spectacolele de apă, muzică și lumini „Simfonia Apei” de la Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului, începând de vineri, 17 mai. Show-urile multimedia ajung, anul acesta, la ediția a V-a.

În cadrul spectacolelor ce vor începe vineri, 17 mai, tematicile vor celebra valorile autentice și contribuțiile remarcabile ale oamenilor de știință, cultură și sport, potrivit News.ro.

Fiecare show va avea o durată de aproximativ 45 de minute, iar bucureștenii și turiștii vor putea să le admire în mod gratuit.

Programul spectacolelor de anul acesta este următorul:

  • în lunile mai și august, spectacolele vor începe la ora 21:00;
  • în lunile iunie și iulie, ora de începere a spectacolelor va fi 21:30;
  • în luna septembrie, spectacolele vor începe la ora 20:00.

Fântânile urbane din Piața Unirii au fost modernizate și redeschise în anul 2018 printr-un proces de reabilitare coordonat de Apa Nova, cu sprijinul Primăriei Municipiului București.

În zilele și în intervalul orar în care au loc spectacole, traficul rutier va fi restricționat pe Bulevardul Unirii, pe segmentul cuprins între Bulevardul Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântâni).

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Angajații Google ascultă înregistrările provenite de la aplicaţia de asistență vocală

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei de 11 octombrie

realitatea

O seară la Opera din Nisa pe notele lui Philip Glass

Ciocîrlan

SFANTA MARIE – Adormirea Maicii Domnului, traditii si obiceiuri

realitatea

Mega Mall ⎥ Mega Expoziția Mini Mașinilor

Ciocîrlan

Jennifer Aniston spune că au existat discuții despre reluarea Friends

realitatea

Scrie un comentariu