Tabu
PEOPLESlider

Câți bani a primit Babasha pentru a cânta alături de Coldplay. Ultimele declarații pun capăt speculațiilor

Cântărețul de manele Babasha a împărțit țara în două, după ce a urcat pe scenă alături de trupa Coldplay, pe Arena Națională, pe 12, respectiv 13 iunie.

Recent, cântărețul a dezvăluit detalii surprinzătoare despre onorariul său și despre contextul prezenței sale la aceste evenimente.

Într-un interviu, Babasha a mărturisit că l-a avertizat pe solistul trupei Coldplay, Chris Martin, în privința posibilității ca publicul să reacționeze negativ la prezența sa. Cu toate acestea, sprijinul trupei și dorința de a încerca ceva diferit au fost mai puternice decât temerile inițiale.

„Eu am încercat să-l previn pe el, adică la primul sound check i-am spus că nu știu cât de bine o să primească toată lumea treaba asta și el a zis că nu contează și că mesajul lor este altul și chiar dacă am auzit diverse chestii că «Bă frate, lumea a reacționat așa din cauză că s-a schimbat vibe-ul», nici măcar ăsta nu e adevărul, dar am să vă spun eu cum cred că a stat situația, pentru că toată lumea și-a dat cu părerea și mi-aș dori și eu tare mult să-mi dau și foarte curând o să auziți și versiunea mea”, a explicat Babasha, potrivit protv.ro.

Una dintre cele mai mari surprize dezvăluite de Babasha este legată de onorariul său pentru aceste prestații. Cântărețul a declarat că nu a primit niciun ban de la Coldplay pentru a cânta la concertele lor. Această mărturisire contrazice speculațiile conform cărora prezența sa ar fi fost parte a unei strategii de marketing elaborate. Artistul a explicat că totul a fost o inițiativă menită să aducă ceva nou și diferit pentru public.

„Nu s-a luat niciun ban, fraților, la concert! Nu știu dacă știți, dar mi să pare că Coldplay, nu știu dacă integral sau o parte a fost ONG. Nu a luat fratele vostru niciun ban. Nici noi nu am plătit pe nimeni să cânt. Nu a fost nici măcar un marketing. Vă jur cu mâna pe inimă! Mi se pare o mare prostie cine crede așa pentru conspirațiile astea. Era imposibil să ia un puști ca Babasha, sau de calibrul meu, bani de la cine… Acestea sunt niște idioțenii foarte mari!”, a explicat Babasha.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Soții Obama au demonstrat că formează un cuplu cool la concertul lui Beyonce. VIDEO viral

Andreea Damian

Fotografie Cristiana Apostol – Lumina

realitatea

Medicii legiști, primele concluzii ale autopsiei în cazul decesului lui Matthew Perry. Ce spun specialiștii 

Andreea Damian

Nick Cave a publicat o scrisoare deschisă cu privire la doliul după fiul său

realitatea

Cleopatra Stratan, o nouă surpriză pentru fanii rețelelor de socializare

Tabu Tabu

Adela Popescu, apariție sexy în costum de baie. Burtica de gravidă atrage toate privirile

Andreea Damian

Scrie un comentariu