Tabu
PEOPLESlider

Monica Gabor a reacționat, după ce a văzut imaginile cu fiica sa în România

Irina și Irinel Columbeanu s-au revăzut pentru prima oară după șase ani. Fostul milionar a mărturisit că aștepta această revedere cu sufletul la gură, motiv pentru care cu greu a reușit să-și stăpânească emoțiile atunci când și-a revăzut fiica. 

Cei doi au profitat din plin de timpul petrecut împreună.

Irinuca a avut numai cuvinte de laudă la adresa tatălui său, recunoscând că se simte recunoscătoare pentru faptul că l-a putut revedea după atât de multă vreme.

Ulterior a ajuns în România și Ramona Gabor, fiind așteptată la aeroport chiar de către nepoata ei. Cele două au plecat împreună într-o escapadă prin țară, petrecând timp împreună în calitate de mătușă și nepoată. 

Prima dată au vizitat orașul Bacău, locul natal al mamei sale, Monica Gabor. Nu a fost singurul oraș pe care Irinuca l-a vizitat în scurta ei călătorie în România. Pe lângă Cluj-Napoca, fiica lui Irinel Columeanu a ajuns și la Iași, de unde a și postat mai multe fotografii pe rețelele sociale. Mama sa, Monica Gabor, a reacționat imediat în secțiunea de comentarii.

„Fata mea preferată din lume”, a fost comentariul postat de Monica Gabor. „Te iubesc”, i-a răspuns imediat Irina Columbeanu, semn că cele două au o relație demnă de invidiat.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Un spectacol dumnezeiesc la Teatrul Nou

Andreea Damian

Un cuplu din State a „câștigat” un bebeluș la un concurs la radio

Andreea Damian

Cu ce se confrunta gravidele atunci cand cumpara haine de toamna-iarna?

realitatea

Iulia Albu i-a făcut cont de Instagram fiicei sale, la 11 ani. Cât de frumoasă de micuța

Tabu Tabu

Una e mama, cealaltă e fiica. Cu greu vei ghici care e mama!

Andreea Damian

Gucci se angajează să aibă grijă de mediul înconjurător

realitatea

Scrie un comentariu