Tabu
CULTURE

LISTA EVENIMENTELOR DIN BUCUREȘTI, ÎN WEEKENDUL 13-14 IULIE

Iată unde poți merge să te relaxezi la sfârșitul acestei săptămâni, fie că vrei să te bucuri de o plimbare în natură, spectacole, concerte sau vizite la muzeu.

Poți alege dintr-o multitudine de idei, însă trebuie să ții cont și de prognoza meteo. În weekend vom avea temperaturi de peste 35 de grade Celsius la umbră în Capitală.

„Străzi deschise, București – Promenadă Urbană”

În acest sfârșit de săptămână, din cauza caniculei, programul artistic din cadrul proiectului „Străzi Deschise – București, promenadă urbană” de pe Calea Victoriei se anulează.

Primăria Capitalei anunță că zonele rămân pietonale, iar bucureștenii trebuie să știe că se mențin expozițiile organizate la interior de către Muzeul Municipiului București și Școala de Artă.

De asemenea, se anulează și activitățile programate să aibă loc în cadrul evenimentului Străzi Deschise în sectorul 4, pe strada Secuilor, anunță municipalitatea.

Evenimente pentru iubitorii de natură

Parcurile din București te așteaptă cu trasee pe care să le explorezi. Iată ce poți face în frumoasa rezervație Delta Văcărești în acest weekend:

Sâmbătă, 13 iulie

1.Tur ghidat pe tema „Dimineți de vară în Delta Văcărești”

???? 07:45 – Locul de întâlnire: intrarea în parc dinspre blocurile Asmita Gardens.

???? 08:00 – Startul turului ghidat. Durata: ~2 ore, Distanța: ~2 km. Participarea este gratuită.

Limita: 60 de persoane. Te poți înscrie AICI.

2. Spectacol de teatru cu păpuși pentru copii: „Vulpea cea șireată”

???? 08:30 – Locul de întâlnire: intrarea în parc dinspre blocurile Asmita Gardens.

???? 09:00 – Începerea spectacolului.

Limita: 60 de persoane. Te poți înscrie AICI.

3. Atelier de creație pentru copii: „Cuib de păsări”

???? 09:30 – Locul de întâlnire: intrarea în parc dinspre blocurile Asmita Gardens (pentru cei care nu participă la piesa de teatru).

Limita: 60 de persoane. Te poți înscrie AICI.

Duminică, 14 iulie

1.Tur ghidat pe tema „Dimineți de vară în Delta Văcărești”

???? 07:45 – Locul de întâlnire: Intrarea în parc dinspre blocurile Asmita Gardens.

???? 8:00 – Startul turului ghidat. Durata: ~2 ore, Distanța: ~2 km. Participarea este gratuită.

Limită: 60 de persoane. Te poți înscrie AICI.

2. Spectacol de teatru cu păpuși pentru copii: “Cocoșul cel năzdrăvan”

???? 08:30 – Locul de întâlnire: Intrarea în parc dinspre blocurile Asmita Gardens.

9:00 – Începerea spectacolului.

Limita: 60 de participanți. Te poți înscrie AICI.

3. Atelier de creație pentru copii: „Buchet de flori”

???? 9:20 – Locul de întâlnire: Intrarea în parc dinspre blocurile Asmita Gardens (cine participă la piesa de teatru cu păpuși pot veni la atelier imediat după)

Limita: 60 de participanți. Te poți înscrie AICI.

4. Atelier de educație ecologică prin teatru pentru copii

????  9:50 – Locul de întâlnire: Intrarea în parc dinspre blocurile Asmita Gardens.

10:15 – Începerea atelierului.

Limita: 30 de participanți. Te poți înscrie AICI.

Pe seară, tot în aer liber, poți admira un spectacol de apă și lumini, la fântânile arteziene din Parcul Teilor din Sectorul 3 al Capitalei. Primul show începe la 21:30, iar al doilea la ora 22:30, atât sâmbătă, cât și duminică. Vezi imagini de la evenimentele anterioare AICI.

Expoziții

Dacă ești pasionat și de cultură și istorie, sigur vei aprecia tururile ghidate care dezvăluie secretele ascunse ale orașului sau expozițiile fascinante.

Art Safari

Cei de la Art Safari au pregătit un weekend plin cu de toate, de la mic la mare. Iată cum te poți distra acolo!

  • Atelierele de pictură Art Safari Kinder – Se anunță un weekend galactic pentru cei mici. Copiii se pot bucura de un tur ghidat în cadrul muzeului, departe de zăpușeala de afară. Vor admira și costumul de astronaut al lui Dumitru Prunariu, care face parte din expoziția „Istoria României în 100 de portrete”. Și, odată ce s-au umplut de inspirație, dăm drumul la desene care mai de care mai ingenioase. Tematica atelierelor de pictură este Cosmosul. Atelierele au loc atât sâmbătă, cât și duminică, de la 12:00 la 13:30. Biletele sunt disponibile AICI:
  • Picnic la Muzeu – Te-ai gândit vreodată că o expoziție de artă ar putea să-ți schimbe obiceiurile alimentare și stilul de viață? „Picnic la muzeu” este mai mult decât o simplă expoziție – este o invitație de a reflecta asupra importanței pauzei de prânz în viața noastră de zi cu zi. Aici vei descoperi cum acest moment poate fi esențial pentru reconectarea cu sine și cu ceilalți. Intrarea la această expoziție este inclusă în biletul general.
  • Aurul de la Brukenthal – Nu rata ocazia să vizitezi expoziția „Aurul de la Brukenthal”, pentru prima dată la București! Vei putea vedea piese preistorice, romane și medievale din aur și argint aurit, bijuterii și obiecte de cult, toate lucrate de meșteri aurari sibieni. Această colecție extraordinară impresionează prin frumusețea și detaliile sale și oferă o incursiune fascinantă în istoria și tradițiile Transilvaniei.
  • Muzeul secret – La cererea publicului, această expoziție a fost prelungită până pe 28 iulie! Muzeul secret este prima expunere externă a colecției de la Topalu, „Dinu și Sevasta Vintilă”. Aceasta conține 228 de picturi, sculpturi și lucrări grafice semnate de artiști precum grigorescu, Tonitza, Luchian sau Ressu.
  • Eustațiu Stoenescu – Acest artist remarcabil, deși uitat în perioada comunistă, a fost unul dintre cei mai apreciați portretiști din Europa. Vei putea admira portrete impresionante ale regilor și reginelor, precum și peisaje și naturi moarte de o valoare plastică deosebită. Stoenescu a avut o carieră internațională de succes și a fost recompensat cu numeroase premii.
  • Istoria României în 100 de portrete – Este o expoziție aniversară care reunește portrete ale unor personalități marcante din diverse domenii! Printre celebritățile imortalizate se numără de la figuri providențiale ca Nicolae Bălcescu și Tudor Vladimirescu, la sportivi renumiți cum sunt Gheorghe Hagi și Nadia Comăneci. Portretele provin în mare parte din colecții muzeale prestigioase, iar cele mai multe dintre ele sunt expuse pentru prima dată.
  • Atelierele Pangratti – Este o  expoziție fascinantă care evidențiază operele unor artiști importanți ai artei postmoderne românești! Aici vei descoperi creații ale unor nume mari precum Corneliu Baba, Ion Nicodim, Ovidiu Maitec, și alții, toate realizate în atelierele Uniunii Artiștilor Plastici din strada Ermil Pangratti. Expoziția reconstituie un traseu istoric și vizual deosebit, într-un stil original și divers, caracteristic Ruxandrei Garofeanu.

Detalii referitoare la program și bilete pot fi consultate AICI.

Expoziții la Muzeul Antipa

  • Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” își deschide ca în fiecare weekend porțile către fascinanta lume a expozițiilor. Vizitatorii pot explora diverse aspecte ale naturii și științei. De la exponate remarcabile, care ilustrează diversitatea vieții pe Pământ, la expoziții care promit să captiveze și să educe. Iată ce poți vedea în weekend la Antipa:
  • O vară cât o viață de fluture – Descoperă la Muzeul Antipa o expoziție fascinantă de fluturi din sud-estul Asiei, America Centrală și de Sud, dar și o varietate impresionantă de specii din Africa Ecuatorială. Vei fi captivat de modelele unice ale aripilor fluturilor din genul Charaxes, precum împăratul african cu pete albastre și fluturele cu banda albă. Printre noutăți se numără și fluturele mambă cu codițe în formă de sabie sau marele fluture coada rândunicii africane.
  • Albania – File din natură – Ciclul expozițional „File din natură” își încântă publicul cu o incursiune fotografică prin diversitatea naturii din întreaga lume, într-o premieră outdoor pe împrejmuirea sudică a muzeului. Tema anului, „Albania – File din natură”, aduce în prim-plan peisaje spectaculoase din această „Țară a vulturilor”, inclusiv fluviul Vjosa, Lacul Ohrid cu biodiversitatea sa unică și Alpii Albanezi, cu vârfurile lor înalte și Riviera albaneză cu plaje idilice.
  • Emoții românești – Prima expoziție temporară a Muzeului Antipa dedicată vieții sălbatice din România aduce în prim-plan 30 de fotografii captivante cu animale ce populează teritoriul nostru. Imaginile fac parte din albumul „Emoții”, unde Rareș Beșliu împărtășește poveștile complete ale acestor creaturi, alături de cadre memorabile din colțuri îndepărtate ale lumii. Deși ultima sa experiență fotografică a fost în nordul globului pământesc, România rămâne locul unde s-a îndrăgostit de natură și fotografia de wildlife. Aici a descoperit emoția vieții sălbatice – o lume nouă, fără cuvinte, dar plină de captivantă și povești.
  • Creaturi ascunse – Această expoziție vă invită să explorați viețile misterioase ale unor creaturi exotice din locuri greu accesibile. De asemenea, oferă informații detaliate despre obiceiurile lor, adaptarea la mediul înconjurător și rolul lor în ecosistem. Aici, vedetele sunt acele viețuitoare „slabe” în aparență, dar înzestrate cu mecanisme. Acestea ilustrează cum animalele supraviețuiesc și se adaptează într-o lume unde regulile sunt simple. Fie ești pradă, fie ești prădător.
  • Antipa și Racoviță – exploratori de poveste –  Această experiență captivantă este concepută pentru familii cu copii pasionați de științele naturii. Aduce împreună tehnologii multimedia, povești captivante, experimente și jocuri senzoriale. Poveștile exploratorilor pot fi ascultate la muzeu și sunt disponibile și online. Copiii sunt invitați să participe la quiz-uri interactive online și să descopere informații interesante în secțiuni precum „Știați că?”, „Să ținem minte” și „Real Facts”.

Vezi toate detaliile despre orar și bilete la expozițiile de la Muzeul Antipa AICI.

Concerte

Dacă ai chef să mergi la un concert, avem vești bune. Ai concerte pe alese weekendul ăsta, cu muzică pentru toate gusturile. Iată selecția noastră:

Sâmbătă

Irina Baianț & Adrian Nour susțin spectacolul La Vie en Rose la Palatul Bragadiru. Te vei putea relaxa la o seară în stil franțuzesc, vei putea admira saloanele elegante ale Palatului sub îndrumarea ghizilor, iar seara se va încheia cu o sesiune de autografe și siesta în grădina interioară. Concertul se va ține atât sâmbătă, cât și duminică, de la ora 20. Bilete găsești AICI.

Cei cu chef de distracție și dans sunt invitați de la ora 23:30 la Berăria H să se bucure pe ritmurile Tarafului Rutenilor, alături de Carmen Chindriș. Își pot începe searta de poveste pe terasa de lângă lac,  de la ora 21. Cristi Iordache Band pregătește un spectacol de senzație: Retro Night I Șlagărs Edition, iar intrarea este liberă.

Dacă ești adeptul muzicii rock, The Magnificents te așteaptă la Hard Rock Cafe de la ora 21:30, pe ritmuri de chitară. Intrarea este liberă.

Duminică

Vești bune pentru iubitorii muzicii K-pop. Prima ediție a concursului de coveruri are loc la Sala Luceafărul, de la ora 16:00. Prestațiile vor fi jurizate de YGX YEOJIN.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

„Cel mai prost serial al anului“, criticat pentru pornografie și misoginism, a fost anulat după doar un sezon

Andreea Damian

Vedeta din România care l-a „ispitit” pe Jude Law s-a întors în țară pentru un nou proiect

Andreea Damian

Emmanuel Macron i-a promis lui Donald Trump că-i va trimite un nou copac

Andreea Damian

GRADINA ZOOLOGICA cu oameni? Proiect controversat

Angajați Amazon, amenințați cu concedierea după ce au vorbit despre probleme de mediu

Andreea Damian

Globurile de Aur se îndreaptă spre colaps

Andreea Damian

Scrie un comentariu