Tabu
CULTURE

Kim Cattrall. Samantha și orgasmele femeilor

A refuzat de trei ori rolul Samanthei din „Sex & The City“. Citise cartea scrisă de Candace Bushnell și se temea că serialul va fi doar o nouă încercare de a pune etichete asupra femeilor singure. La vremea aceea habar nu avea că rolul o să-i schimbe viața de două ori: profesional și particular. Astăzi are în palmares un Glob de aur și patru nominalizări Emmy pentru acest rol, dar și o logodnă ruptă și un divorț la activ (al treilea) pentru că bărbații care i-au fost alături n-au putut face față succesului nou venit precum și asocierii ei cu un personaj cu o sexualitate atât de puternică.

„Când eram, la propriu, muritoare de foame, o actriță fără nici un ban în buzunar care abia găsea 30 de cenți ca să mănânce la McDolnald’s un hamburger pe post de cină, nimeni nu dătea doi bani pe mine. Am făcut pe chelnerița și nu puteam munci pentru că nu aveam green card, iar eu venisem din Canada. Îmi tăiam părul singură și-l purtam foarte scurt ca să nu fiu nevoită să merg la coafor pentru că nu aveam bani pentru nimic.

Iar acum sunt una dintre vedetele de televiziune despre care vorbește multă lume și care pri­mește daruri peste daruri de la companiile care vor să-și promoveze produsele“, își amintește Kim Cattrall care pare, cel puțin din de­cla­rații, la fel de directă precum și personajul ei din „Sex & The City“.

„Dar eu nu semăn cu Samantha. Eu am nevoie de mult mai mult timp pentru a ajunge la relații intime cu o persoană.

Cel mai interesant lucru legat de Samantha a fost să mă uit la ea să o văd cum se schimbă și își modifică sentimentele, cum își dă seama că nu este nici ea chiar atât de libertină pe cât se crede. Eu nu sunt genul care să facă sex la întâmplare, oriunde, oricând. Nu am – și nici nu știu pe cineva care să aibă apetitul sexual vorace al Samanthei.“

S-a născut în Liverpool într-o familie care mai avea deja trei copii, a plecat cu părinții – mama era secretară, tatăl in­giner constructor – în Canada, iar la 16 ani s-a mutat la New York ca să studieze actoria la American Academy of Dramatic Arts. N-a avut nicio clipă o viață ușoară.

La 19 ani s-a căsătorit cu Larry Davis, apoi cu un architect german – Andreas Lyson, pentru ca, în momentul în care l-a întâlnit pe Mark Levinson (un muzician pasionat de ritmurile tehno), să spună că a ajuns la prințul vieții ei. S-a mai spus, însă, că a fost iubita fostului premier canadian Pierre Trudeau, tot așa cum se spune că Bill Clinton e unul dintre fanii ei, fără să se știe dacă este o legendă urbană (dat fiind istoricul amoros al fostului președinte american) sau e realitatea.

ARTICOLE SIMILARE

Cum ne mai batem joc de planetă: balenă găsită moartă în Filipine avea 40 kg de plastic în stomac

realitatea

Montreux Jazz Festival ⎪ Ediții live & online

Ciocîrlan

Michael Jackson, acuzat de pedofilie într-un nou documentar

Andreea Damian

Ce vedem pe Netflix în aprilie

Andreea Damian

De la modă la cinema și design: cum a devenit horrorul un mainstream?

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei de 7 iunie

realitatea

Scrie un comentariu