Tabu
PEOPLESlider

Ce spune Alina Plugaru despre Elena Lasconi, candidata USR la preşedinţia României

Elena Lasconi, lidera USR şi candidată la alegerile prezidențiale, a participat acum câşiva ani la emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, transmisă de Pro TV. 

Alături de ea s-a aflat, în jungla africană, și Alina Plugaru, fostă actriță în filme pentru adulți.

Alina Plugaru o consideră pe preşţedinta USR una dintre puținele persoane care i-au oferit sprijin ăn jungla africană. „Un om ca ea rar mi-a fost să întâlnesc în televiziune. Cred că a fost singura persoană care m-a susținut în tot show-ul acesta. Înclin să cred că am făcut o echipă bună cu ea. M-a îndrumat și mi-a zis din suflet că-mi vrea tot binele”, a spus  Alina Plugaru pentru Fanatik.

Cele două au păstrau legătura după show, pentru o vreme: „Probe n-am avut împreună, la filmări. În schimb, Elena a fost alături de mine și m-a făcut să țin capul sus până la final. Am învățat de la ea că eu sunt cea mai importantă și că lumea poate vorbi orice vrea despre mine. Am ținut apoi legătura. De când e în politică, nu am mai făcut asta. Ea are viața ei. Această competiție mi-a arătat ce pot și în urma ei s-a schimbat și percepția lumii despre mine”.

În schimb, Mihai Trăistariu nu a fost impresionat de Elena Lasconi, dar a menționat că o va vota la alegerile prezidențiale, deoarece crede că ar fi interesant ca România să aibă o femeie în aceasă funcţie. „Doamna Lasconi era rece, foarte distantă. Avea o atitudine critică la aresa fiecărui concurent, căruia încerca să-i scoată în față defectele, pentru a fi eliminat. Dar asta făcea parte din show. Fiecare cu strategia lui. Nu am cunoscut-o prea bine. După show, nu am ținut legătura, dar chiar cred o să o votez la alegerile de la sfîrșitul anului. Îmi place ideea ca o femeie să fie președintele României. În plus, apreciez ceea ce a reușit să facă în viață”, a spus Mihai Trăistariu pentru sursa citată mai sus.

La rândul ei, antrenoarea de fitness Luminița Nicolescu, a dezvăluit că toți concurenții ar fi simțit o ușurare în momentul eliminării Elenei Lasconi. „În comun aveam traiul acela foarte aspru. N-am avut o apropiere prea mare cu Elena Lasconi. Crea o atmosferă oarecum rigidă în jur. Dar poate mi s-a părut mie. Deși în condiții grele, oamenii se apropie unul de celălalt, nu a fost și cazul nostru. Cu o zi înainte să descindem în junglă am stat la un hotel foarte frumos. Și acolo mi-a zis că am venit să mă fac cunoscută. Ceea ce nu era cazul. I-am răspuns că particip doar să-mi testez mie limitele. După ce și-a făcut ieșirea, toți concurenții au simțit un soi de ușurare. Până atunci, nu auzisem de ea”, a declarat Luminița Nicolescu.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Obiceiuri inofensive care fac femeile să se îmbolnăvească mai des

Andreea Damian

Diana bob | Tunsoarea momentului – toate femeile o adoră

Andreea Damian

Iulia Albu, gest controversat în ziua în care designerul Răzvan Ciobanu ar fi împlinit 44 de ani

Andreea Damian

Dinu Maxer a dezvăluit detaliul ascuns din relația cu Deea 

Andreea Damian

Salma Hayek s-a lăsat tunsă de fiica sa de 11 ani, iar rezultatul e uimitor

Andreea Damian

Legătura strânsă dintre obezitate și depresie ar trebui să le îngrijoreze mai mult pe femei

Andreea Damian

Scrie un comentariu