Tabu
HEALTH

ATLANTIC, NOUA DIETĂ RECOMANDATĂ DE NUTRIȚIONIȘTI. CE PRESUPUNE

O nouă dietă, care rivalizează cu cea mediteraneană, considerată până în prezent cea mai sănătoasă, câştigă tot mai mulţi adepţi în rândul celor care îşi doresc să trăiască mult şi să aibă o stare de sănătate cat mai bună.

Bazată pe obiceiurile alimentare ale locuitorilor din nord-vestul Spaniei și nordul Portugaliei, dieta atlantică (sau Atlantic) recomandată de nutriţionişti câştigă tot mai mult adepţi. Aceasta este tot mai apreciată și începe să „rivalizeze” cu cea mediteraneană, care era considerată până acum cea mai sănătoasă. Nutriţioniştii spun că, potrivit celor mai recente studii, dieta atlantică asigură o viaţă lungă şi sănătoasă. Caracteristica principală a dietei atlantice este consumul ridicat de fructe de mare proaspete și locale, legume, ulei de măsline etc.

Potrivit unui studiu publicat în JAMA Network Open, aceste alimente ar îmbunătăţii metabolismul şi astfel ar contribui la scăderea riscului de apariţie a problemelor de sănătate, scrie Health.

Sindromul metabolic este un grup de afecțiuni, precum tensiune arterială ridicată, trigliceride ridicate, glicemie ridicată, talie mare și/sau colesterol HDL scăzut, care pot crește riscul unei persoane de diabet, accident vascular cerebral și alte probleme de sănătate.

Studiul, care a urmărit 231 de familii sin Spania pe parcursul a şase luni, a evidenţiat nu doar scăderea în greutate, în cazul persoanelor supraponderale, ci şi faptul doar 2,7% dintre cei care au beneficiat de o intervenție privind dieta Atlantic au dezvoltat sindrom metabolic, în timp ce 7,3% dintre cei din grupul de control au dezvoltat această afecțiune.

Dietele din nordul Spaniei și Portugaliei au fost luate în calcul de ceva vreme pentru beneficiile lor potențiale pentru sănătate, dar noul studiu este primul care le examinează într-un context real.

Deşi are multe puncte în comun cu dieta mediteraneană în ceea ce priveşte alimentele consumate, specialiştii cred că diferenţa constă în modul în care acestea sunt preparate.

„Ca și dieta mediteraneană, dieta atlantică pune accentul pe consumul de alimente proaspete, de sezon și de proveniență locală, precum fructe, legume, cereale, pește și produse lactate”, a explicat Calvo-Malvar, autor al studiului și specialist în medicină de laborator la Spitalul Clinic Universitar din Santiago de Compostela. Folosirea din abundență a uleiului de măsline este un alt punct comun între cele două diete.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Serviciul britanic de sănătate o acuză pe Gwyneth Paltrow că vinde produse periculoase: „E o șarlatană”

Andreea Damian

Ce este afazia, boala de care suferă Bruce Willis. Cum se manifestă

Andreea Damian

Amestecul care purifică organismul în numai o săptămână! Efectele sale nebănuite

Andreea Damian

Superalimentele care combat balonarea și te ajută să ai un abdomen plat de Crăciun

Andreea Damian

Cum să adopți poziția „gravitație zero”, care-ți permite să dormi mai bine

Andreea Damian

Cum te ajută un regim raw-vegan să te vindeci de psoriazis

Andreea Damian

Scrie un comentariu