Tabu
PEOPLESlider

Motivele pentru care Tudor Chirilă nu vrea să plece din România, deși critică mereu sistemul

Tudor Chirilă a recunoscut, în cadrul unui podcast, că are motive serioase să nu părăsească România.

Artistul este unul dintre cei mai de succes artiști români, dar este și o voce a societății civile, un critic permanent al politicienilor. Deși este supărat cum este condusă țara, artistul a recunoscut în cdrul unui podcast că are motive serioase pentru care nu a părăsit România.

Invitat în podcastul „Pe drept cuvânt”, moderat de Florentin Țuca, artistul a explicat că profesia sa este cea care-l ține deocamdată în loc. 

„Eu nu sunt suveranist și nu cred că aș fi mai puțin român în altă parte. Problema e că eu muncesc cu limba română și teatru nu poți face în altă limbă cu adevărul pe care-l faci în limba ta. Teatrul presupune adevăr și teatrul presupune să fi adevărat pe scenă.

E foarte greu să fi adevărat în altă limbă, e foarte greu să convingi într-o altă limbă, e foarte greu să poți fi considerat mai actor în limba lor decât actorii lor.

În muzică la fel, versurile cele mai bune le pot face în românește, chiar dacă avem piese în engleză și am cochetat și noi cu ideea de a fi o trupă care să cânte și în altă limbă decât româna”, a spus artistul.

Ce a dus la destrămarea trupei Vama Veche

Tudor Chirilă a făcut dezvăluiri și despre primul său proiect, Vama Veche, abordând atât episodul despărțirii trupei, cât și momentul dureros al morții unuia dintre membrii acesteia.

În interviul acordat lui Florentin Țuca, Tudor Chirilă a menționat că nu regretă separarea în sine, deoarece echipa nu ar mai fi putut continua în forma de atunci. El a subliniat, din nou, că își asumă partea de vină pentru modul în care s-a încheiat colaborarea, printr-un litigiu privind proprietatea intelectuală, soluționat în instanță – „un proces dificil care a generat frustrări de ambele părți”.

Chirilă a vorbit și despre relația sa cu Traian Bălănescu, fostul pianist al trupei, subliniind cât de mult l-a marcat conversația lor dinaintea morții acestuia, în 2020. A povestit despre stilul de viață boem al lui Bălănescu, despre modul intens în care și-a trăit viața, neglijându-și, din păcate, sănătatea. Totuși, artistul s-a arătat împăcat cu faptul că a reușit să reia legătura cu el înainte de dispariția sa. De asemenea, a recunoscut contribuția semnificativă a lui Bălănescu, precum și a celorlalți membri, la succesul trupei Vama Veche.

„Despărțirea de Vama Veche nu o regret atât de mult. Nu cred că trupa ar fi putut continua în forma în care eram atunci. Regret, însă, modul în care ne-am despărțit și recunosc că îmi asum și eu o parte din vină. Poate că nici eu, nici ei nu mai eram de înțeles, ne doream lucruri total diferite, atât în muzică, cât și în alte aspecte”, a mărturisit Tudor Chirilă.

Trupa Vama Veche s-a despărțit în toamna lui 2006, iar în decembrie 2006 s-a ajuns în instanță pentru încălcarea drepturilor de autor asupra pieselor Vama Veche. Traian Bălănescu, Răzvan „Lapi” Lupu și Liviu Mănescu au deschis procesul. 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Femeile din Japonia luptă pentru dreptul de a purta ochelari la locul de muncă

Andreea Damian

Tendințele modei 2021: opt modalități de a transforma cămașa clasică într-o piesă vestimentară senzațională

Andreea Damian

A murit Douglas Rain, vocea lui HAL din filmul 2001: A Space Odyssey

realitatea

Cum se simte Narcisa Suciu după operațiile complicate prin care a trecut

Andreea Damian

Un nou studiu arată cum schimbă afecțiunea ADN-ul copiilor

Andreea Damian

Regina Letizia dă startul unei noi tendințe în materie de păr

Andreea Damian

Scrie un comentariu