Plecarea Andreei Bălan de la Antena 1 a stat foarte multe zile sub semnul întrebării.
După câteva zile, după ce artista a posta un mesaj pe Instagram în care spunea că vrea să aibă timp de călătorit și pentru familia ei, Aurelian Temișan dezvăluie adevăratul motiv al plecării ei din emisiunea Te cunosc de Undeva.
În urma mai multor speculații cu privire la plecarea Andreei de la show-ul Antenei 1, Aurelian Temișan a aflat singurul adevăr pentru motivul plecării ei din emisiune.
„Nu aș vrea să sune a laudă, dar cred că sunt primul căruia i-a spus, pentru că a ajuns la o saturație și a zis: “Eu cred că de la sezonul următor nu mai vreau să mai fiu!” Andreea, gândește-te bine, suntem în timpul sezonului ăsta, pe care îl filmăm, ai timp să iei o decizie, o iei cu capul oricum pentru că tu ești o tipă matură și dacă tu simți că ai ajuns la un punct în care trebuie să faci o cotitură și să începi altceva, asta e altă treabă. E decizia ei, îi respect decizia. Gradul nostru de rudenie rămâne același, de prietenie la fel, ca dovadă sunt în concertul ei, dar de la următorul sezon, că nu pot să spun de la toamnă, că nu știu când va fi, nu va mai fi cu noi la juriu.”, a spus Aurelian într-un interviu exlusiv pentru Cancan.ro.
Nemulțumirile Andreei Bălan legate de detalii aparent minore, precum machiajul, coregrafia sau alte aspecte considerate nesemnificative, i-au determinat pe producători să ia o decizie drastică. Conform surselor Cancan, cântăreața ar fi avut un comportament ofensator față de echipa de producție, aruncând constant reproșuri în toate direcțiile.
Andreea Bălan a fost unul dintre cei mai longevivi membri ai echipei Antena 1, fiind jurat al emisiunii „Te cunosc de undeva” timp de 13 ani, motiv pentru care ruptura dintre vedetă și trustul Intact Media a fost o surpriză pentru toată lumea.
În perioada ce urmează, Andreea Bălan urmează să susțină primul ei concert la Sala Palatului și este foarte focusată pe acest proiect. De asemenea, ea a spus că tot acest timp îi va oferi libertatea de a călători mai mult și a petrece mai mult timp cu familia.
Sursa: Tabu.RO