Tabu
PEOPLESlider

Cristina Şişcanu le predă internauţilor lecţia iertării

Cristina Şişcanu a abordat, recent, un subiect destul de sensibil şi puţin dezbătut în zilele noastre, dar extrem de important: iertarea. Este un sentiment „nobil”, după părerea jurnalistei, dar greu de dăruit.

Într-o epocă în care trăim pe repede-înainte, în care nu ne găsim timp nici să petrecem cu cei dragi, nici să mâncăm pe îndelete, să pătrunzi în sufletul unui om care ţi-a greşit, să înţelegi în profunzime modul în care el a văzut lucrurile şi să îi acorzi iertare este o misiune aproape imposibilă.

Cristina Şişcanu este de părere că iertarea poate fi acordată, dar cu o condiţie: să nu dăm dovadă de prostie. Dând exemplul său, jurnalista spune că au fost multe dăţi în viaţa ei în care a dat dovadă de prostie, iertând oameni şi aşteptându-se ca aceia să nu-i mai greşească. Lucru care, evident, nu s-a întâmplat.

Soţia lui Mădălin Ionescu este, însă, de părere că înţelepciunea de a ierta fără să fii prost vine odată cu vârsta.

“Iertarea mi se pare, alături de iubire, cel mai nobil sentiment. Să fie iertător este foarte nobil. Bine, dar să nu fii prost. Asta e important, asta îmi spun mie. Să fie iertător, dar să nu fii prost pentru că în anumite situații cred că trebuie să rămânem cu niște lecții învățate. Cred că odată cu timpul, cu maturitatea, poți să fii și iertător, dar să nu fii prost în același timp.

Când ești tânăr, nu poți să fii iertător fără să nu fii prost. Eu vorbesc din perspectiva mea, despre cum am fost eu. Iertăm cu tot sufletul și chiar mă așteptam ca persoana care mi-a greșit să nu mai facă răutăți niciodată. Nu. Cred că poți să ierți, dar totuși să nu fii prost. Asta vine odată cu înțelepciunea vârstei. Chiar dacă fac 40 de ani și ar trebui să fiu suficient de puternică și matură, sunt lucruri care pe mine mă doboară și mă rănesc foarte tare sufletește”, a spus vedeta TV.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Cum arată camera fetiței lui Smiley și Gina Pistol. Primele imagini!

Andreea Damian

Ilona Brezoianu, primele declarații după cununia civilă. Când face nunta

Andreea Damian

Cineva a inventat pantalonii yoga Patriot SUA cu loc pentru armă – fabricați în China

Dora Constantinovici

Noua colecție de pantofi a lui JLo conține mai mult adidași decât stiletto. Dar nu acesta era planul!

Andreea Damian

Din ce motiv Kim Kardashian nu mănâncă la aceeași masă cu copiii ei

Andreea Damian

Demi Lovato s-a făcut iar blondă și seamănă foarte mult cu Jennifer Lopez

Andreea Damian

Scrie un comentariu