Tabu
LIFESTYLE

Menține-ți silueta cu lumina stinsă!

Unul dintre secretele menținerii siluetei este la îndemâna oricui. Tot ce trebuie să faceți este să stingeți lumina pe timp de noapte. Un grup de cercetători din Marea Britanie a descoperit că expunerea prelungită la lumina artificială pe timp de noapte poate schimba metabolismul unei persoane și poate duce la îngrășare chiar dacă alimentele consumate sunt calculate cu măsură sau sănătoase.

Specialiștii cu pricina au descoperit că persoanele care muncesc în turele de noapte sau cele care, pur și simplu, ajung să mănânce la alte ore decât cele indicate, (mai pe românește spus, mănâncă noaptea) capătă acest obicei din cauza expunerii prelungite la lumină. Iar mâncatul noaptea știm cu toții că duce la îngrășare pentru că atunci metabolismul este mult mai leneș. De aici rezultă și faptul că cei care mucesc în ture, inclusiv în ture de noapte, sunt mai expuși la boli ale inimii și diabet.

Primele studii în acest sens au fost efectuate pe șoareci. Cercetătorii au observat că șoarecii care au fost expuși la lumină pe timpul nopții și-au mărit greutatea cu 33% după doar 8 săptămâni de experimente. În același timp, șoarecii din alt grup, care își petreceau noaptea cu lumina stinsă, și-au păstrat greutatea chiar dacă au primit exact aceeași cantitate de mâncare ca șoarecii din primul grup. De-a lungul celor 8 săptămâni, șoarecii din primul grup și-au schimbat radical orele la care mâncau.

Prin urmare, în concluziile studiului publicate pe site-ul Academiei Naționale de Åžtiințe, experții care au făcut studiul au spus că este evident că kilogramele în plus nu apar doar din cauza caloriilor consumate, ci, în primul rând, din cauza momentelor proaste în care mâncăm, din cauza ceasului biologic și a ritmului cardiac.

Unul dintre experții care s-au ocupat de studiu a declarat: "Lumina artificială pe timul nopții este un factor care contribuie la obezitate mai mult decât ne-am aștepta!". Cercetătorii au descoperit că oamenii care se uită la televizor sau stau la calculator peste noapte riscă în procent mult mai mare să devină obezi, dar pun acest lucru pe seama faptului că nu au activitate fizică. Greșit! Experții sunt de părere că activitatea fizică și un regim alimentar strict nu prea își mai fac efectul dacă lumina este aprinsă noaptea pentru că aceasta duce negreșit la schimbarea metabolismului și a orelor la care mâncăm.  

ARTICOLE SIMILARE

Bijuterii carnivore

realitatea

Un medicament neatestat, care bronzează pielea, se vinde pe internet

realitatea

Cum sa te mariti pana la 30 de ani

realitatea

Iti mai amintesti de trupa Pops? Cum arata acum creata Minola!

Miley Cyrus, topless pe o felicitare de Crăciun: “Free the Nipple”

Trucuri pe care le poți învăța de la Meghan Markle pentru a fermeca pe toată lumea

Andreea Damian

Scrie un comentariu