Sunt din Bucuresti, lucrez ca asistent social la una dintre primariile de sector si doresc sa va impartasesc o parte din viata mea de cuplu.Pana sa urmez aceasta specialitate – asistenta sociala- , nici nu vroiam sa aud de persoanele cu handicap.Parca aceste persoane erau extraterestrii pentru mine.
Multumesc lui Dumnezeu ca nu am avut probleme de aceasta natura, dar prin aceasta meserie am putut sa inteleg aceste persoane, sa fiu alaturi de ei si sa- pot ajuta.Am constatat ca aceste persoane cu dizabilitatii stiu sa traiasca altfel viata, sa o iubesca mai mult, au mai multa responsabilitate si stiu sa multumeasca Celui de Sus pentru orice ajutor primit.
De o astfel de persoana m-am indragostit si eu, il cheama Silviu, suntem impreuna de aproximativ 12 ani, ne iubim ca la inceput, ne respectam, a fost langa mine in momentele cele mai grele si chiar daca are un handicap pentru mine nu mai este un obstacol. Si el lucreaza, are un loc de munca care ii place si este o persoana foarte capabila, este inteligent si capacitatile lui compenseaza aceasta problema pe care o are.
Silviu imi va fi sot peste foarte putin timp si abia astept aceasta clipa. Imi place foarte mult meseria mea, ea ma ajutat sa pot colabora cu aceste persoane , sunt foarte mandra de mine ca pot trece peste acest complex. Pana la urma complexele sunt la persoanele fara probleme, deoarece ele nu stiu cum sa colaboreze cu cei cu dizabilitati. Va multumesc ca m-ati facut sa ma destainui si mult succes in continuare.