Un studiu de amploare efectuat în Statele Unite ale Americii a scos la iveală faptul că fumatul în timpul sarcinii nu este periculos doar pentru starea de sănătate fizică a copiilor ce urmează să se nască, dar și pentru sănătatea psihică a acestora.
Studiul aeată că oamenii ale căror mame au fumat în timpul sarcinii sunt mult mai violenți, au înclinație spre delincvență și sunt mai irascibili. Concluzia studiului a rămas în picioare chiar și în condițiile în care au fost luate în calcul mediile sociale și antecedentele psihologice ale subiecților. Prin urmare, copiii născuți de mame care fumează cam un pachet de țigări pe zi au cu 30% mai multe șanse să devină adulți agresivi, atacatori și chiar criminali.
Cercetarea a fost făcută pe 4.000 de persoane și a început între anii 1959 și 1966. La începutul anilor 2000 când toți subiecții aveau cel puțin 33 de ani, cazierele celor 4.000 de oameni au fost studiate și comparate cu predilecția spre fumat a mamelor. Concluziile au fost cele de mai sus.
Autorii studiului au publicat concluziile acestuia chiar astăzi, 16.11.2010, și susțin că au dovezi clare ale faptului că nicotina afectează dezvoltarea creierului.
Pe lângă efectul "violent", fumatul în timpul sarcinii mai presupune riscuri cum ar fi greutatea foarte scăzută a bebelușilor la naștere, naștere înainte de termen sau chiar moartea copilului înainte de naștere.