Sărutul poate fi o treabă extrem de periculoasă. Membrii colegiului american care se ocupă de alergii, astm şi imunologie au publicat un raport în care susţin că, dacă persoana cu care te săruţi a mâncat ceva la care tu eşti alergic/ă poţi avea o reacţie adversă destul de violentă. Asta chiar dacă de la momentul consumării respectivelor alimente au trecut câteva ore bune, iar persoana “consumatoare” s-a spălat pe dinţi în acest interval.
Directorul colegiului respectiv, specialistul în alergii, Sami Bahna a declarat: “Dacă aveţi alergii la diverse produse alimentare sau la anumite medicamente, trebuie să ştiţi că nu sunteţi un caz izolat dacă aveţi reacţii adverse după ce vă sărutaţi cu cineva care a consumat respectivele produse. Asta chiar şi la mai multe ore după ce acest lucru s-a întâmplat. Asta înseamnă că substanţele la care sunteţi alergici sunt păstrate în salivă chiar şi la multe ore după ce au fost consumate! În cele mai multe cazuri simptomele se manifestă prin umflarea buzelor sau a gâtului, iritaţii, afte, mâncărimi şi probleme respiratorii!”.
Sfaturile pe care medicii le dau în aceste cazuri sunt îndreptate către persoana care urmează să sărute un partener alergic. Aceasta ar trebui să se spele agresiv pe dinţi, de mai multe ori, să îşi clătească cavitatea bucală cu apă de gură, dar cel mai indicat ar fi să nu consume produse alergene decât cu 16 până la 24 de ore înainte de sărut. Apoi se pot săruta liniştiţi.
Ceea ce este mai grav e că alergiile pot apărea şi în alte părţi ale corpului în urma contactului sexual. Un exemplu concludent în acest sens ar fi că există un număr desul de mare de persoane care nu tolerează sperma partenerului. Persoanele care se află în această situație ar trebui fie să folosească prezervativul, fie să contacteze de urgență un alergolog.