Povestea noastra poate parea banala pentru multi, dar este povestea unor oamenii obisnuiti, care apreciza si iubesc cel mai mult in viata familia si care se multumesc poate cu mai putin din punct de vedere material, dar apreciaza extrem de mult timp petrecut impreuna.
Am fost studenti la aceeasi facultate, dar nu stiu cum s-a intamplat ca nu ne-am intalnit, nu ne-am remarcat, chiar daca poate am trecut de multe ori unul pe langa altul pe holurile facultatii. Si dupa cativa ani de la terminarea facultatii ne-am cunoscut si ne-am placut imediat, ne-am indragostit tare unul de altul.
Si totul a fost tare frumos in prima luna, cu fluturasi in stomac si toate cele, pana cand el, la o plimbare in parc imi spune: "Nu ne mai putem vedea o vreme.". Si am ramas socata, trista, eram convinsa ca totul e perfect si credeam ca e la fel si pentru el, era la fel, trebuia sa plece 3 luni in alta tara datorita noului job si era speriat ca nu o sa il astept, eram de putin timp impreuna… Si cand mi-a povestit despre ce e vorba am fost tare incantata, l-am asteptat cu nerabdare 3 luni de zile, in fiecare zi ne scriam cate un mail lung si vorbeam la telefon in weekend, si au trecut si cele 3 luni si s-a intors si de atunci nu ne-am mai despartit. 
Dupa inca vreo 3 sau 4 luni ne-am mutat impreuna si am inceput sa strangem bani pentru o casuta a noastra, pe care am cumparat-o anul urmator si am amenajat-o, eram co-proprietari, si in anul urmator am facut si nunta si dupa 2 ani a venit si ingerasul Roxy care este printesa lui tati. Sotul meu a fost langa mine l-a nastere, a participat activ la tot, a schimbat primul ei scutec, a pazit-o noaptea ca eu sa ma odihnesc si i-a facut baita, este un tatic model. Si acum vine si bebe numarul 2 si toata lumea il asteapta cu nerabdare. Si zambim si ii multumim lui Dumnezeu ca suntem sanatosi, ca avem un copil sanatos, frumos, destept si fericit si ne indreptam toate eforturile in directia asta. Le doresc tuturor o familie fericita si unita ca a mea!