Aproape o jumătate de secol de comunism a scris multe pagini în istoria Castelului Mikes. După ce a fost, pe rând, școală, orfelinat, spital, castelul s-a întors la proprietarii de drept, împreună cu domeniul și o parte din pădurile din împrejurimi. Se pare că prima pagină despre acest așezământ a fost scrisă în jurul anului 1400, după cum au relevat și studiile arheologice asupra fundației.
Primul etaj a fost adăugat mai apoi în Renaștere, iar în secolul al XIX-lea a fost construită mansarda. Încăperile au fost acoperite cu fresce, gata să primească nobilimea maghiară și austriacă. Prințul Odescalchi își amintește de vizitele la Castelul Mikes: „La sosire, un valet delegat special să te aștepte te conducea către camera ta și îți spunea exact cu cine o să socializezi înainte de cină și unde va fi servită aceasta.
Å¢i se spunea ora pentru micul dejun și ți se notau preferințele culinare. Erai întrebat dacă dorești să te alături plimbării călare de dimineață și așa mai departe. Odată schimbat în hainele formale pentru cină, mergeai printr-un tunel către cea mai mare încăpere, unde erai introdus tuturor“.
În 1949, familia a fost expropriată și domeniul a intrat în posesia statului. Un expert a venit de la București să „aleagă“ bunurile, cele ce i s-au părut de valoare au fost încărcate în camioane și trimise către o destinație necunoscută, restul au fost aruncate pe fereastră. Acum, după aproape 60 de ani, ele se întorc încet, încet la foștii proprietari. În fiecare lună, cineva bate la poartă fie cu o piesă de mobilier, fie cu o carte ce a aparținut familiei Mikes.
Dintre bunurile ce au intrat în posesia statului, singurul pe care l-au mai găsit este un tablou de patru metri pe trei, înfățișând un cal, în biroul ministrului agriculturii din Budapesta. Domeniul este imens. Pe lângă castel, în parc se află o casă de oaspeți, deocamdată nerenovată, legată de castel printr-un un tunel. La marginea pădurii, o cabană ce a fost construită în același an cu Tour Eiffel, din lemn adus special de la Berna.
Lângă lac, fostele grajduri vor fi transformate anul viitor în restaurant și spațiu dedicat evenimentelor. Pe marginea pârâului, Casa Mașinilor, acum casa de oaspeți, cu 6 camere duble, sufragerie și camera de zi. Renovată anul trecut, casa de oaspeți este un refugiu deosebit de romantic. Din respect pentru istoria acestui loc, familia a păstrat câțiva pereți din cărămidă netencuită și podelele originale.
Pe uși se întrevăd cele câteva straturi de vopsea, de culori diferite, cu care au fost înnobilate de-a lungul vremii și care ar putea trece cu ușurință drept opere de artă. Aceste elemente vin în contrapunct cu materialele textile prețioase, iar piesele de mobilier noi se împletesc armonios cu mobilierul vechi, recuperat din satele din apropiere.
Există un element redundant, deosebit de original, o piesă cu pretenții de sculptură dacă o judeci după formă, ce a fost făcută din lemnul din pădurile proprii și este folosită ca noptieră, măsuță de cafea, măsuță laterală. O cadă veche, cu picioare de leu, ce a fost găsită în garaj, a fost restaurată și tronează acum într-una dintre camere, în armonie cu țesăturile toile de joui.
Legenda spune că pe domeniu există o fantomă, un călugăr care a trăit acum patru sute de ani, însă nimeni nu a văzut-o niciodată. În schimb, poți alege să vezi împrejurimile cu un coș de picnic cu preparate obținute din resursele domeniului, legume și fructe cultivate biologic și pâine coaptă proaspăt în cuptorul din curte.
2 comentarii