Tabu
lifestyle

Åžcoli de stat versus școli particulare: cum să faci alegerea corectă

Faptul că în București sunt vreo 548 de școli îmi amplifică din start stresul. De la grădiniță la liceu, op­țiu­nile sunt atât de multe și de diverse încât nu pot să îmi fac o idee prea clară des­pre școala la care aș vrea neapărat să îmi trimit copilul. Prima sursă de confuzie de care mă lovesc este diferențierea între școlile de stat și cele particulare.

Dintre acestea, unele sunt în limba română, altele nu; unele au un spe­cific religios, iar altele – programe de pre­dare recunoscute în străinătate, dar nu și în România. În plus, trebuie să țin cont și de ap­titudinile copilului, pentru că nu aș vrea ca el să împlinească visele pe care le-am ratat eu. Opțiunea pentru o școală anume devine o problemă reală imediat după nașterea unui copil, pentru că cele mai bune dintre instituții au locuri limitate și liste de așteptare de ani întregi.

Dacă vrei cele mai potrivite cursuri pentru copilul tău, trebuie să te gândești bine și să întorci problema pe toate părțile. Pretențiile sunt mari din ambele direcții, pentru că tu, ca părinte, vrei mai mult de la o școală decât niște profesori blajini care îm­păr­tășesc cunoștințe inutile. În același timp, școlile sunt foarte exigente în alegerea ele­vilor, în funcție de condițiile pe care le oferă. Oricare ar fi raportul dintre cerere și ofertă în domeniul educației, există câteva criterii pe care trebuie să le iei neapărat în considerare atunci când aplici la o școală.

Åžcoli de stat versus școli particulare

Primul lucru pe care trebuie să îl stabi­lești este dacă îți dorești o școală de stat sau una particulară. Taxa unei școli particulare depășește 500 de euro pe lună, iar în această sumă sunt incluse transportul și securitatea elevilor, minimum două mese pe zi, consilierea profesională și clu­bu­rile de discipline care vin la pachet cu orele de curs.

La o școală de stat nu plătești nicio taxă, dar nici nu beneficiezi de foarte multe lucruri în afară de activitatea educațională propriu-zisă. În afară de asta, gân­­dește-te că școala de stat nu mai este așa cum ți-o amintești tu, cu ședințe cu părinții și balul bobocilor, sau cu profesoare supărate care îți ștergeau machiajul cu forța chiar în clasă.

De asemenea, nu este nici așa cum o vezi la TV sau pe youtube (numai cazurile ex­treme ajung acolo). Dacă îți permiți și îți dorești să alegi o școală particulară, pot apă­rea probleme și aici. Câteodată, chiar dacă taxa de școlarizare este de câteva ori mai mare decât un salariu minim pe economie, banii in­vestiți nu îți garantează neapărat o edu­ca­ție de calitate pentru copilul tău.

Acreditare și autorizație

Unele dintre școlile particulare sunt doar autorizate să funcționeze, dar nu și acreditate de Ministerul Educației și Cercetării din România. În cazul acesta, diploma de absol­vi­re pe care o va primi copilul tău la sfârșitul studiilor îi va fi inutilă mai departe. Pentru unele dintre școli, obținerea acreditării ro­mâ­nești este mai dificilă, deoarece se lucrea­ză după programe străine. „International Bri­tish School of Bucharest (IBSB) este singura școa­lă din România acreditată pentru o programă alternativă de către organele abilitate.

Deși școala este recunoscută, absolvenții Bri­tish School pot aplica la universitățile din România doar în regim de studenți străini, pentru că elevii noștri nu dau bacalaureatul clasic”, spune Aura Bogdan, Executive Director al IBSB. Acest lucru, însă, nu pune probleme pentru elevii International British School, deoarece cei mai mulți dintre ei au deja planuri să își continue studiile în alte țări, iar certificatele Cambrid­ge și rapoartele pe care le obțin aici le faci­litează admiterea în unitățile școlare din afara țării doar prin simpla aplicație prin scrisoare.

În același timp, dacă te decizi să îți muți copilul de la o școală de stat la una particulară, s-ar putea să întâmpini ceva probleme, căci la școlile cu predare după o programă alternativă copiii încep activitatea educațională la o vârstă mai mi­­că. Totuși, există sisteme de recuperare bi­ne puse la punct, în care copiii pot ajunge în câteva luni la nivelul colegilor lor de clasă.

Åžcoli cu specific

Specificul cultural sau religios al școlilor poate să fie un avantaj pentru cei mai mulți dintre elevi. „Încă de când s-a născut fiica mea m-am gândit să o dau la Åžcoala Germană. Este o școală de stat și cred că îi va prinde bine să învețe limba germană ca pe o limbă maternă. La fel de bine îi va prinde și atestatul.

Aș vrea să studieze în străinătate mai de­parte”, spune părintele unei eleve de clasa a IV-a. Fiica lui, în vârstă de 9 ani, povestește despre cum „în pauze, vorbim în românește, că ne mai să­tu­răm de ore și de germană. Am ajuns aici după ce am dat un test, dar mi s-a părut ușor. Fă­cusem trei ani de limbă la grădiniță.” Dintre școlile cu specific este de luat în seamă și Complexul Åžcolar Lauder-Reut, cu o reputație excelentă și cu o curricula aparte.

Åžcoala promovează diversitatea culturală, ast­fel încât, oricare ar fi confesiunea religi­oasă a elevului, acesta nu se va simți în­cor­setat de respectarea calendarului iudaic și predarea limbii ebraice și a istoriei poporului evreu. Lauder-Reut se poate lăuda cu pre­­mii la olimpiade și cu cele mai interesan­te discipline de studiu predate la unită­țile din oraș: liceul are un profil extracurricular unic de business, media și diplomație, în parteneriat cu Universitatea Media, British Council și Institutul Diplomatic Român; are cluburi de limbi străine, școală de vară și parteneriate cu școli și universități de afară; iar numărul elevilor se dublează de la un an la altul.

Activități extra-școlare

Dacă pentru generația noastră drumețiile cu cercetașii, Cântarea României, concursu­ri­le de cultură generală și balul bobocilor erau culmea distracției, astăzi elevii învață responsabilitatea și non-discriminarea și în școală și în timpul liber. Copiii se obișnuiesc să trăiască într-o co­munitate multiculturală, asta pentru că mulți colegi provin din familii de expați care lu­crea­ză în România.

Astfel, într-o școală bilingvă sau cu programă într-o limbă străină se întâlnesc elevi de zeci de naționalități. Responsabilitatea socială este luată în serios, iar participarea elevilor la activități de voluntariat este recompensată cu puncte în rapoartele finale. La British School (IBSB) se colectează în permanență haine și jucării pentru copiii din centre de plasament, iar vizitele în asemenea locuri sau în cămine de bătrâni sunt regulate.

Elevii sunt încurajați să recicleze și se organizează acțiuni de cu­rățare a parcurilor și pădurilor. Același lucru se întâmplă și la Lauder-Reut. „Elevii noștri trebuie să învețe că există și oameni cu mai puține posibilități materiale decât ei”, spune Carmen Pavel, PR Director al Fundației „Ro­nald S. Lauder.“

Proiecte creative

Profesorii explorează înclinațiile ele­­vilor și îi încurajează să își dezvolte aptitudinile. Cluburile de arte, dramă, șah, computere, științe, matematică, lim­bi străine, sporturi, arte marțiale, mu­zică și jurnalism sunt susținute de către colaboratori sau angajați ai instituțiilor.

Elevii Colegiului „George Coșbuc“ participă la cluburi de teatru, istorie, lectură în limba engleză și la clubul de dezbateri organizat în parteneriat cu Asociația Română de Dez­bateri, Oratorie și Retorică. De asemenea, sunt încurajați să se implice în proiecte de vo­luntariat prin intermediul târgului de ONG-uri care se desfășoară anual în liceu și să ia cursuri de leadership.

Poate nu întâmplător Co­­­legiul Coșbuc este și instituția de învăță­mânt preuniversitar de stat cu cele mai consistente par­teneriate cu școlile parti-culare – pe lângă orele intensive de limbă engleză, elevii au aproape la fel de multe opțiuni și beneficii ca și cei plă­titori de taxe din școlile particulare.

Indiferent dacă alegi să îți trimiți copilul la o școală de stat sau la una particulară, încearcă să ții cont de câteva lucruri:

– o școală particulară nu este neapărat mai bună dacă taxa este mai mare; numărul elevilor este cel care spune mai multe despre natura activităților;

– există forumuri pe care părinții schimbă păreri despre școlile la care își trimit copiii, poți oricând să întrebi și se vor găsi oameni care să cunoască situația din interior;

– fă diferența între școlile cu programă alternativă și cele cu programă românească predată în limbi străine (așa cum este Cambridge School);

– dacă vrei să îți trimiți copilul la o școală de stat, urmărește evoluția școlii (rezultate la olimpiade sau admiteri) și găsește-ți timp să cunoști profesorii; totuși, acceptă faptul că școlile de stat nu oferă același grad de securitate precum cele particulare.

ARTICOLE SIMILARE

Geri Halliwell și Guy Ritchie împreună?

realitatea

2 bilete pe covorul roșu la premiera SATC 2, scoase la licitație

realitatea

Experiment Tabu: Filmele câștigătoare de Oscar care ne plac nouă

realitatea

Roma mea și Grădina Portocalilor!

realitatea

11 reclame care au luat marele premiu la Cannes Lions International Festival of Creativity

realitatea

Jim Carrey s-a căsătorit cu Jenny McCarthy

realitatea

2 comentarii

Scrie un comentariu