Tabu
lifestyle

Interviu Kazaky: “Avem suficiente exemple de artiști ale căror crize creative iau prea mult timp.”

De pe 30 septembrie 2010, data lansării primului video Kazaky, “In the Middle” și până în prezent, Oleg, Arthur, Kiril și Stas, cei patru dansatori ai boy band-ului ucrainian au apărut în zeci de publicații și vizualizările lor pe Youtube sunt de ordinul milioanelor. Cu o carismă care combină ambiguitatea de gen cu masculinitatea naturală și cu acrobații de dans chiar și pe tocuri, Kazaky propun o muzică de dans actuală, pe cât de ușor de fredonat, pe atât de greu de scos din cap. După Life Ball-ul de pe 21 mai 2011 de la Viena, unde formația a fost invitată să cânte, Kazaky au răspuns invitației la interviu din partea Tabu.

Tabu.ro: De ce ați ales numele de Kazaky?

K: Pentru că e ușor de pronunțat în toate limbile și mai mult, nu e greu să-l ții minte. Kazaky înseamnă cazaci și nu are nicio semnificație ascunsă, asta suntem, cazaci.

Tabu.ro: Cum v-ați întâlnit și cum ați hotărât să demarați proiectul vostru muzical?

K: Fiind dansatori, a fost ușor să facem cunoștință și am comunicat deseori de-a lungul timpului, mai ales despre ideea de a forma un ansamblu creativ. Când a sosit momentul, am început nenumărate repetiții, lecțiile de dans și voce ne ocupă cam 7 ore pe zi. Oleg și Arthur sunt cei care ne ghidează, cu atât mai mult cu cât Oleg este coregraf profesionist, dar fiecare ne aducem o contribuție creativă la producțiile noastre. Așadar, în cântecele noastre se află câte o bucățică din fiecare.

Tabu.ro: Cum devii celebru în mai puțin de un an?

K: Momentul a fost cel potrivit, iar noi am știut să profităm de asta. Dacă adaugi faptul că nu ne este frică să experimentăm, să evoluăm, să ne schimbăm și să mergem mai departe, atunci totul devine mult mai clar. Avem suficiente exemple de artiști ale căror crize creative iau prea mult timp.

Tabu.ro: Care sunt artiștii pe care îi admirați? Cine v-a influențat în alegerile muzicale?

K: Nu am vrea să dăm nume, e atât de ușor să uiți pe cineva important. Ne plac artiștii care lucrează în mod constant pentru a-și îmbunătăți sunetul sau tehnicile de dans. Este la fel ca în viață, nu ne plac oamenii care stau locului.

Tabu.ro: Și ce rezervă viitorul pentru Kazaky?
K: Credem că viitorul va spune, trebuie doar să așteptați să vedeți cum se dezvoltă creativitatea noastră!

ARTICOLE SIMILARE

George Clooney, Matt Damon şi Daniel Craig, răspunsuri trăsnite pentru Vanity Fair

realitatea

Alec Baldwin, evacuat cu forţa dintr-un avion

realitatea

Flight si Denzel Washington in format DVD si Blu-ray™

Peneople Cruz ne întoarce spatele de pe coperta Vanity Fair

realitatea

Matrioshka couture pentru aniversarea Vogue Rusia

realitatea

J Lo se antrenează pentru triatlon

realitatea

3 comentarii

Scrie un comentariu