ÎN EXCLUSIV ITATE PENTRU DVD 1:1 INTERVI U CU ASIF KAPADIA ( REGIZOR)
Asif Kapadia e un cineast britanic care a regizat mai multe filme premiate, inclusiv The Sheep Thief (1997), câştigătorul locului 2 la Prize Cinéfondation pentru scurt metraje la Festivalul de Film de la Cannes şi The Warrior (2001), care a câştigat premiul BAFTA la Best British Film. A turnat, de asemenea, thrillerul psihologic The Return (2006), cu Sarah Michelle Gellar şi filmul turnat în zona arctic ă în 2007 , Far North, bazat pe o nuvelă de Sara Maitland, cu Michelle Yeoh şi Sean Bean. Ultima sa ofertă, Senna , este un documentar uimitor care explorează dedicarea deplină a celui mai mare pilot de Formula 1 al lumii, Ayrton Senna, urmărind ridicarea brazilianului la titlul de triplu campion mondial, în ciuda tuturor şanselor, înainte de moartea sa tragică de la Grand Prix-ul de la San Marino din 1994. Filmul e produs de James Gay-Rees şi Manish Pandey şi este primul film documentar de la Working Title. Senna a câştigat premiul publicului World Cinema Documentary în 2011 la Festivalul de Film de la Sundance de anul acesta…
Aţi avut parte de reacţii fără precedent în urma faptului că aţi dus filmul în jurul lumii şi la Sundance?
Lumea spune că filmul e o inspiraţie. Mulţi oameni spun că e ceva deosebit în călătoria sa: că nu a renunţat niciodată. A mers înainte şi asta au spus-o mulţi oameni. La asta a reacţionat lumea. Te îndrăgosteşti de el. Alţii spun lucruri ca: “Mă faceţi să mă îndrăgostesc de el, după aia îl luaţi.” Şi e interesant când e prezentat unui public american, de pildă, pentru că mulţi dintre ei au o călătorie mai mare de străbătut: nu ştiu cine e, nu ştiu unde se duce, dacă o să câştige şi ce se întâmplă la Imola.
Cât din povestea lui Senna ştiai înainte să semnezi contractul?
Îl ştiam pe Senna şi vă zusem rivalitatea cu Prost. Sunt mare fan sport şi ăsta era atât de diferit de tot ce făcusem până atunci, încât am fost interesat. Lucrurile diferite mă intrigă întotdeauna.
Când ai venit la bord, producătorii îşi închipuiseră alt fel de documentar, cu inserturi de interviuri…
Înainte să vin la bord, se agrease asupra unui documentar mai convenţional; vreo 45 de minute de arhivă, 45 de interviuri. Dar când am început să montăm filmul, instinctul ne-a spus că, de fapt, nu aveam nevoie de interviuri. Când am rămas cu 3 ore de film, am încercat să predau armele şi să spun povestea aşa cum trebuie şi cred că toată lumea a fost de acord. Dar aveau încă emoţii pentru că cineva putea veni să spună în 20 de secunde ceva ce nouă ne-a luat secole să arătăm vizual. Aşa că totul a fost foarte dificil.
Ai idee câte ore de imagini aţi scanat pentru film?
Am văzut multe, multe mii de ore. Numărul de hard discuri, gigabyţi şi memorii a sărit din grilă. Şi, pe deasupra, au fost atât de multe pe care le-am văzut pe repede înainte. În arhiva F1 la care Bernie Ecclestone ne-a dat acces pentru prima oară, ne-am uitat la 20 de casete pe zi, care se poate să fi avut două ore pe repede înainte să apară Senna. Şi mai erau interviuri de o sută de minute în portugheză. A trebuit să le scoatem, să le traducem şi să trecem printr-un transcript ca să obţinem câteva propoziţii geniale pentru noi. Asta a fost natura muncii noastre, am văzut multe.
Ai avut un moment de epifanie cât ai făcut cercetările pentru film, când ai ştiut că ai ceva special?
Când am arătat prima oară un montaj cu imaginile de pe YouTube la Working Title, chiar la începutul proiectului, am folosit tot ce aveam, tot ce Manish avea pe raftul de cărţi, casete vechi, orice. Când am folosit imaginile şi le-am încărcat şi le-am montat, a fost primul moment în care ne-a dat seama că ar merge. Că ar merge fără interviuri, dar a durat foarte mult până am văzut nişte materiale care puteau înr-adevăr funcţiona. Chiar şi imaginile pe care le-am avut la început, cele de pe YouTube, le-am arătat prietenilor şi lumea a început să plângă. În cele doar 11 minute era rivalitatea cu Prost, ei certându-se, cursa de la Imola şi înmormântarea, aşa că erau momente cheie pentru film. Şi aveau şi umor, ceea ce era interesant şi un aspect destul de important. Am ştiut de la început că aveam nevoie de umor. Pentru a face filmul mai emoţionant şi pentru a plăcea, trebuie să râzi.
Când montai cele 11 minute ca să le arăţi celor de la Working Title, Manish conturase deja povestea aşa cum urma s-o spuneţi?
Nu cred. Avea o schiţă înainte să vin eu la bord care avea vreo 20 de pagini, dar care era mult mai mare, o naraţie mai generală despre Formula 1 cu patru piloţi diferiţi. În timp ce dezvoltam povestea, montând unul câte unul, am renunţat la ceilalţi piloţi. Interesant era Senna. Era foarte simplu. Dar, de asemenea, spunând povestea lui Senna, n-am vrut să fac ca doar pentru că oamenii au scris cărţi şi au subliniat incidente faimoase, să introducem asta în film. Ăsta a fost un dezacord constant când discutam de faptul că toată lumea ştia anumite lucruri pentru care Senna era renumit, dar dacă arătau îngrozitor, nu urma să le introduc în film.
Care ar fi un exemplu bun în acest sens?
Lumea spunea: “De ce nu introduceţi tura lui Senna de la Donington, cea mai faimoasă dintre toate, din 1993?” Dar în momentul ăla al poveştii, chiar când a câştigat cele trei campionate mondiale, a apărut tehnologia, noile chestii Williams. Nu era momentul să spunem că făcut o tură de pistă grozavă. Asta îi submina realizările, iar în i maginea de ansamblu, momentul ăsta apărea de multe ori la vizionări, de la fani, pentru că toţi citiseră sau văzuseră asta. Am spus: “Da , dar arată ca naiba. N-arată bine. E Donington, cu vremea englezească, şi nu era nimeni acolo; filmările sunt foarte proaste şi trebuie să ne gândim la linia poveştii. În momentul ăla al poveştii, încercam să evităm partea cu pilotajul, ca atunci când ajungeam la Imola, să nu fi fost în maşină de mult timp. Procesul de a lua o decizia a fost întotdeauna foarte lung pentru tot.
Când asamblaţi imaginile, dintre care multe nu sunt văzute, a existat o parte de cercetare de care eşti deosebit de mândru?
Există un moment în care Senna conduce în maşina lui prin jurul Monaco-ului pentru prima dată şi-l auzi vorbind despre cum este ca un drog. Spune: “Nu conduceam conştient, eram în altă parte.” Acesta e un interviu celebru luat de jurnalistul canadian Gerald Donaldson. E menţionat în fiecare carte. Lumea vorbeşte de el constant deoarece e vorba de sentimentul acela al corpului său care nu face nimic conştient, ci ia decizii la 320 km pe oră. E foarte faimos, dar nu exista nicio casetă cu asta. Aşa că ne-am întâlnit cu jurnalistul şi am vorbit cu el, şi ne-a spus că s-ar putea să aibă o casetă pe undeva. Nimeni n-a mai auzit caseta aia. Oamenii au tot vorbit despre povestea asta, dar nimeni nu l-a auzit pe Senna spunând-o. Apoi Donald s-a întors după câteva luni şi ne-a trimis-o şi am avut caseta respectivă, una din alea vechi.
Ai putea da interviul complet pe DVD-ul cu filmul?
Păi tocmai. Nu numai că am folosit o parte mică în film, dar deoarece a fost un interviu lung, îl avem pe DVD – interviu pe care nu l-a auzit nimeni. E un interviu fantastic î n care Senna vorbeşte detaliat despre ce înseamnă pentru el. A fost luat chiar după ce s-a descalificat în 1989, deci era cu moralul scăzut, punând la îndoială pilotajul . E o bucată foarte, foarte interesantă pentru că am văzut interviuri cu el de mai înainte de când era încă un inocent fericit, dar acesta e din momentul în care fusese eliminat în mod parşiv din Campionat şi a început să-şi pună întrebări vizavi de oamenii din spatele sportului, ce însemna pentru el şi dacă mai putea face asta.
De unde ai imaginile cu Senna filmate acasă, de la familia lui?
Toate imaginile folosite sunt de la fratele lui, Leo. Familia a fost uimitoare. Manish a fost omul de legătură principal , dar i-am luat interviu lui Viviane, sora lui, de mai multe ori şi ne-am întâlnit şi cu mama lui Senna, Neyde; l-am cunoscut pe Jani (nepot); am întâlnit-o pe Bianca, nepoata lui; pe Leonardo, fratele lui şi pe cel mai bun prieten al lui. Am vorbit cu Bruno (alt nepot), pe care am ajuns să-l cunoaştem bine. Singura persoană căreia nu-i place să dea interviuri este tatăl lui. Cred că James şi Manish s-au întâlnit odată întâmplător cu el într-o parcare de maşini, dar el nu prea dădea interviuri şi n-o făcu se de ani de zile. Toată povestea e apăsătoare chiar şi după atâţia ani. Există încă multă durere.
Senna era un outsider, cam ca personajul tău din The Warrior. Asta e probabil o temă care te interesează?
Cred că există ceva acolo. Mai există multe teme similare în alte proiecte pe care le-am făcut, inclusiv în filmul ăla: o persoană care trăieşte în împrejurări extreme. Mai e şi filmul făcut în zona arctic ă (Far North). Fie că sunt în zona arctic ă, fie că sunt în lumea curselor de maşini, personajele se pun la încercare înfruntând mediul şi peisajele în care se află. Ideea outsiderului şi a călătoriei spirituale e alt lucru care mă interesează. Da. Iar Senna nu e pe faţă băiatul bun; există şi nuanţe de gri. Nu e personajul previzibil, blond cu ochi albaştri. Arată uimitor şi e uimitor de interesant, dar are cu siguranţă o latură extremă. Asta mi se pare foarte interesant la un personaj.
Legătura sa spirituală, mai ales cu viaţa sa din spatele volanului este viu captată în acest film…
De-asta îmi place de el. Mă trag dintr-un mediu religios. Asta nu înseamnă că doar pentru că ai avut experienţa asta, nu faci lucruri un pic discutabile. Viaţa e complicată şi balansarea acestor lucruri îl defineşte, de fapt, pe Senna. E vorba de el care avea credinţă, dar s-a ciocnit de altcineva înadins. Cred că asta face povestea interesantă, pentru că răspunsurile vin la urmă. Vorbeşte de Dumnezeu în mod strălucit, atât de elocvent în a doua sa limbă, spunând: “Nu înseamnă că nu sunt muritor, nu înseamnă că nu mi-e frică doar pentru că cred în Dumnezeu” şi apoi tragedia modului în care a mur it, într-un accident fatidic. Ar fi putut evita acel accident. La sfârşit arată atât de trist, atât de neîndrăgostit de sportul lui, de pilotaj, şi e înconjurat de corupţie. Şi, din păcate, nu poate pleca. Nu poate renunţa. Nu ştiu de ce, dar cred că în asta constă succesul filmului.