Muntele Rosu (in traducere) este primul lung metraj al lui Nikola Lezaic (30). Iesit pe ecrane dintr-o intamplare ( Premiul Fipresci, TIFF 2011), Tilva Ros este altfel.
Altfel pentru ca in 99 de minute, face o trecere credibila de la Jackass la Fight Club, intr-un oras de provincie sarbesc ( Bor, Serbia) macinat de revolte sociale. Altfel pentru ca are ca actori tineri care SUNT fara sa se joace. Altfel pentru ca se inspira formal din fotografiile lui William Eggleston, reusind nu doar o copie frumoasa. Altfel pentru ca ignora regulile de structura, fiind compus sub forma unui discurs in patru parti, in care realitatea preexistenta filmului se insereaza declarat, pe muzica (si ce muzica !), in realitatea fictionalizata a povestii.
Despre punctul de plecare al peliculei, Lezaic spunea intr-un interviu : “Am avut norocul de a da peste o copie a unui film în genul “Jackass”, făcut chiar de acești puști. Am fost copleşit de cantitatea impresionantă de energie inarticulată care emana din ei, precum și de lipsa completă de interes față de lupta socială care se dădea în jurul lor. Mi-am adus aminte de propria mea atitudine în urmă cu 10 ani, când locuiam și eu în același orășel, și am realizat că nu era cu mult diferită de a lor – tot ce mă interesa era distractia. Mi-am amintit cum totul părea mult mai simplu, drepturile sociale, asigurarea de sănătate, politica… erau termeni dintr-o altă dimensiune, una plictisitoare”.
Astfel, pe fundalul protestelor sociale in care parintii lor sunt prinsi, Toda, Stefan, Dunja etc isi rad genunchii cu razatoarea, sar de pe poduri, isi pun galeti in cap pentru a se oferi celorlalti in chip de sac de box, plutesc pe skateboarduri prin supermarketuri, in stilul unui clip Smashing Pumpkins si intr-o coregrafie care trece de la prietenie la dragoste inarticulata, la dezacord ori incapacitate de integrare, rapid, cateodata de neinteles, natural.
Secventele in care tinerii vandalizeaza si se vandalizeaza se succed rapid, fara accente false. Violenta, aparent nejustificata la inceput, lasa locul unui joc initiatic pe care actorii insisi nu il inteleg dar care inevitabil ii pune la locul lor – in alta tara, in alt oras, in rolul de adulti constienti. Muntele Rosu este un film care surprinde poate ultimele momente de viata (libera) a unor oameni si o face fara pretentii, lejer, cu constiinta faptului ca dureros sau nu, lucrul asta se intampla in fiecare moment si de multe ori neobservat.
PS Desi orasul Bor si fosta cariera sa miniera se afla in zona Timocului ( zona cu populatie majoritar romaneasca, identificata de sarbi ca valaha/vlaha) prezentarea originii titlului filmului ca vlaha este evident eronata.