Tabu
CULTURE

Sărbătoritul zilei de 26 august

Chris Pine, pe numele lui între Christopher Whitelaw Pine (în românește l-ar chema Cristi Legea Albă Conifer) s-a născut pe 26 august 1980 în, Los Angeles, Statele Unite ale Americii. Tatăl său este actor, iar mama este o fostă actriță care acum activează ca psihoterapeut. Pine a făcut muți ani de facultate. Mai întâi și-a luat diploma în limba egleză la Universitatea Berkeley din California, apoi și-a aprofundat studiile la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, iar apoi a studiat actoria la American Conservatory Theater din San Francisco.

Cariera de actor și-a început-o în 2003 când apărut într-un episod din “Spitalul de urgență”. Rolul care a atras atenția spectatorilor, criticii nu au fost impresionați, a venit un an mai târziu, în 2004, când a apărut în “Jurnalul prințesei 2”. Recunoașterea absolută, atât din partea publicului, cât și a criticilor a venit în 2009 după ce l-a jucat pe James T. Kirk în lungmetrajul “Star Trek”.

Şi ca să nu uit, voi încerca să fac asta în toate materialele pe care le scriu azi, astăzi aniversăm un doi ani de când Madonna a concertat la București.:)

ARTICOLE SIMILARE

Victorie de senzatie! CEZAR OUATU – cel mai sexy concurent de la Eurovision! Iubita lui e si mai sexy (FOTO)!

realitatea

Lucrare de artă Banksy găsită pe un garaj din Țara Galilor, vândută pentru o cifră cu șase zerouri

realitatea

Pe firul de borangic. Expoziție-atelier la Muzeul Țăranului Român

Andreea Damian

Israel ⎢ Hoții de antichități și captura impresionantă

Ciocîrlan

O noapte la Opera Garnier din Paris cu Maria Callas

Ciocîrlan

Azi începe Târgul de Carte Gaudeamus: Când și unde se va desfășura

realitatea

Scrie un comentariu