Tabu
FASHION

Căciuli de cazac multicolore sau look de mănăstire

Prima regulă a acestui sezon este rotunjirea formelor feminine din jurul taliei cu ajutorul unor volumetrii ușor exagerate, fie că este vorba de evazarea sacourilor și blazerelor, cum este cazul hainei Louis Vuitton, fie de adăugarea unui surplus bine venit de volum în taliile fustelor sau rochiilor, exemple ce se pot regăsi atât în colecția Prada, cât și la Balenciaga.

Dacă, în sezoanele trecute, femeile care se străduiau să încapă în tiparele trendului erau nevoite să-și ascundă rotunjimile și formele voluptuoase, în această iarnă, acestea sunt atât de prețuite încât, acolo unde lipsesc, sunt improvizate din croi.
Talia subțire și șoldurile late vor fi puse în evidență prin volane și umerii vor fi rotunjiți cu ajutorul tricotajelor și al blănurilor luxuriante.
Fustele au fost parțial înlocuite cu pantaloni, cele mai bune exemple regăsindu-se în colecția lui Giorgio Armani, fie că vorbim despre modele business, fie de modele largi, cu talie înaltă, din mătase.

Materiale: Lâna, mohairul, cașmirul și împletiturile de orice fel au rămas un must have încă din iarna trecută, când au fost vedetele sezonului. Fie că preferați să vă înfășurați într-un pulover pufos cu două numere mai mare decât cel pe care îl purtați în mod obișnuit, fie că preferați paltoanele de lână și tricotajele influențate de moda rurală tradițională, combinați-le cu blană, cum a făcut Carolina Herrera în colecția prezentată la London Fashion Week, sau purtați-le asortate la o atitudine business ca-n show-ul lui Alexander McQueen.

 Blănurile în stil Shaggy, care amintesc de extravaganța anilor ’60 și ’70 din colecțiile Chloe, Donna Karan și Missoni, au parte de o reintrare spectaculoasă în scenă, spre indignarea militanților ecologiști.

Croi: După o serie de câteva sezoane în care fusta lungă, până în pământ, a fost pe nedrept exclusă de pe podiumuri, toamna acesta a fost pusă în valoare de branduri precum Marc Jacobs, ce a oprit lungimea fustei la jumătatea gambei, Derek Lam și Akris, care au mers până în pământ.
Filozofia “less is more” din această toamnă vine să contrabalanseze dezmățul cromatic din timpul verii, când femeile au fost încurajate cu căldură să poarte culori tari, imprimeuri isterice din punct de vedere coloristic sau înflorate.
Calvin Klein, Jil Sander, Narciso Rodriguez și Prada au simplitatea în sânge, piesa gri purtată cu dresuri negre, cu guler mic sculptat în textil, fiind probabil cea mai bună reprezentare a minimalismului din acest sezon.

Alb, gri și negru sunt variațiile cromatice ale unui trend care se continuă și prin ținutele monastice din colecțiile Louis Vuitton și Balenciaga.

Influențe: Romantismul rus și stilul tradițional slav, cu căciuli de cazac și paltoane masive și austere în stil sovietic, au făcut deliciul colecției Donna Karan, a cărei sursă de inspirație a fost păpușa rusească, unul dintre noile fetișuri ale culturii pop occidentale. Lanvin și Versace au expus, de asemenea, paltoanele cazace lipsite de forme și rotunjimi, dar sexy prin atitudinea masculină pe care o inspiră, anunțând un trend care va persista mai ales în moda pentru bărbați.

Oscar de la Renta și-a desenat colecția sub impresia unui concediu în Japonia și a construit-o în jurul volumetriilor de tip origami, în timp ce Roland Mouret a aplicat buzunare pe piept în același stil. Luxurianța rămâne regina balului, după ce a fost tema celor mai multor colecții ale verii, astfel lansându-se hitul anului: trendul foho (adică de inspirație folclorică). Fustele albe țărănești, iile, broderiile și aplicațiile de mărgele sau pene, franjurii, basmalele, părul dezordonat, machiajul fumuriu și atitudinea rock-chic sunt ingredientele-cheie ale look-ului foho.

citeste integral articolul semnat de Ioana Calen pe Cotidianul.ro

ARTICOLE SIMILARE

Upcycling fashion sau cum să reciclăm moda

Andreea Ditcov

Începe Romanian Fashion Week

realitatea

Imagini making of “30 de de ani de modeling”

realitatea

„Blugii care nu sunt blugi” sau noua tendință care face furori pe internet

Andreea Damian

Modelul care a devenit celebru pe rețelele de socializare datorită pielii sale

Andreea Damian

Designers Fair ⎥ Ediția de primăvară

Ciocîrlan

Scrie un comentariu