Boogie, cel de-al treilea film al lui Radu Muntean, e singurul lungmetraj care a ajuns anul ăsta la Cannes, în secțiunea “Quinzaine des Realisateurs”.
Avem de a face cu o poveste despre maturizare, spusă direct, fără artificii și metafore. Între regizorul care debuta cu Furia și cel care vorbește acum despre criza de 30 și ceva de ani (despre obligații, familie, bucurii și amintiri) e o diferență vizibilă. Radu Muntean a renunțat la acțiune, la scenele ritmate, în favoarea unui story de “interior”. Tranziția s-a produs o dată cu Hîrtia va fi albastră, iar acum totul pare clar: regizorul vrea să facă filme despre el, iar poveștile în care crede trebuie să aibă cît mai multe note personale.
Boogie nu e un film de acțiune, nu asistăm la mari răsturnări de situație și nici la vreo metamorfoză spectaculoasă a vreunui erou excepțional. Timp de 100 și ceva de minute, povestea tinerei familii Ciocăzanu (mama, tata, un puști și celălalt pe drum), plecată de 1 Mai la mare, se construiește din tușe fine, din dialoguri care curg bine, poante inspirate.
Cînd se termină filmul nu trăiești nu știu ce revelații, dar personajele lui au ceva atît de familiar încît ce se întîmplă pe ecran se poate repeta oricînd și-n viață, poate chiar în următoarea vacanță la mare…
De fapt, miza filmului asta pare să fie: un subiect în registru minor, tratat cît mai onest cu putință.
Citește interviul realizat de Ana Maria Sandu pe Rekino.ro, Revista devoratorilor de film și muzică!
Articolul anterior
Articolul următor