Primul film pentru marele ecran la care au lucrat împreună e „Noro“, povestea puștiului care are un accident la naștere și învață să trăiască împreună cu handicapul locomotor. Filmul a apărut în 2001 și, în duminica în care i-am întâlnit pe amândoi, am aflat că mai păstrează legătura cu puștiul din film, care avea și el un handicap locomotor asemeni personajului său. Vorbeau despre el ca despre un fiu „Cea mai mare realizare a filmului acesta e că puștiului i s-a schimbat viața. Are 19 ani acum și e student la regie”, mi-a spus domnul Gabrea cu mult drag în voce.
Înainte de „Noro“, Victoria Cociaș lucrase cu Radu Gabrea la un film de televiziune (…), dar și în teatru. „Maria Callas; adusesem textul dintr-o deplasare în străinătate, imediat după ce se lansase și timp de un an de zile n-a vrut nimeni să-l facă. El l-a citit, a plâns de la prima scenă și a zis că-l va face”, își amintește dna Cociaș. „Așa sunt eu, contează foarte mult prima impresie”, adaugă dl Gabrea.
Se completează unul pe celălalt în dialoguri, se protejează și se susțin cu umor. „Anul acesta la Avignon, când ea avea spectacol în off festival, eu am fost casier, tăiam bilete la intrare”, spune bonom regizorul care, la cei 71 de ani ai săi, are în CV, documentare, filme de televiziune, filme de lung metraj și piese de teatru.
E o complicitate în gesturile domniilor lor care face ca ideea și fapta să se scurgă ușor de la unul la celălalt, iar deciziile să se ia împreună. Dezbateți proiectele în care sunteți implicați, chiar și când sunt separate? „Da, îmi citește scenariile, își spune opinia și îmi place că e critică, pentru că am nevoie de opinii sincere”, precizează domnul Gabrea care s-a întors în România după mulți ani petrecuți în Germania unde a continuat să facă filme.
„Uneori sunt prea critică”, spune blând doamna Cociaș. „Dar și el vine la spectacolele mele de la teatru, de cele mai multe ori înainte de a le vedea publicul, și își spune sincer opinia”. Radu Gabrea adaugă: „n-am lipsit la nici o premieră de-ale ei de când ne cunoaștem.”
Sunt împreună de mai bine de 15 ani și au gânduri și gesturi ca și cum ar fi alături de-o viață. Åži mai au ceva pe care nu l-am remarcat la tineri: relaxarea de a vorbi despre limitele profesiei tale și de a transforma tot ceea ce ține de muncă – de la echipă până la film sau piesă de teatru – într-un act de familie, cu tot parfumul pe care-l aduce obiceiul de a împărți cu celălalt atât bucuria cât și necazurile.
Îi puteți vedea lucrând împreună în „Călătoria lui Gruber“, film care se va lansa la începutul anului viitor, în „Cocoșul decapitat“ (care va rula la cinemateca Union la sfârșitul lui octombrie într-o serie de proiecții speciale), dar și la teatru pentru că „Maria Callas“ s-ar putea relua curând.
1 comentariu