TABU: Tocmai ați lansat un nou album. Prin ce se diferențiază de cele anterioare?
– Suntem foarte mulțumiți de acest material. Este cel mai bun album al nostru de până acum, după părerea noastră. N-am mai lansat un album de trei ani, din cauza despărțirii, iar pentru acesta am lucrat un an întreg.
TABU: De ce se numește„Radio Retaliation“?
Thievery Corporation: Ideea din spatele acestui titlu are legătură cu frustrarea noastră legată de cenzura mediatică din America. Probabil vă întrebați de ce oamenii din America gândesc atât de prost: din cauza influenței pe care trusturile de presă, deținute de marile corporații, o exercită. America este izolată, într-un fel, de restul continentelor și de aceea oamenii cred tot ce li se spune.
TABU: E ciudat să aud toate astea despre America. Îmi sună a comunism.
Thievery Corporation: Nu e foarte departe de comunism; nouă ni se pare mai degrabă fascism. Când guvernul și corporațiile formează aceeași putere, atunci vorbim despre fascism.
TABU: Colaborările voastre cu artiști cvasinecunoscuți sunt deja un trademark al trupei. Pe fiecare album ați promovat o serie de muzicieni noi, foarte diferiți muzical, care s-au dovedit a fi foarte talentați. Unul dintre ei a fost flautistul român Damian Drăghici. Cum l-ați descoperit și cum ați colaborat cu el?
Thievery Corporation: Casa sa de discuri ne-a solicitat pentru a realiza un remix, așa că i-am ascultat cu mare atenție albumul. Ne-a impresionat forța pe care muzica sa o transmite și timbrul vocii sale așa că am decis să colaborăm.
TABU: Pe de altă parte, pe ultimul vostru album, „The Cosmic Gate”, ați colaborat cu artiști high-class, cum ar fi David Byrne de la The Talking Heads. Ce este mai stimulant din punct de vedere creativ pentru voi, lucrul cu artiști nedescoperiți al căror ta- lent îl intuiți sau cu muzicieni celebri?
Thievery Corporation: Ne-am pus și noi această problemă. Cred că în general preferăm newcommer-ii pentru că este mult mai ușor de lucrat cu ei, în sensul în care acceptă mult mai ușor ideile. Pe de altă parte, colaborările cu „giganți muzicali” sunt foarte motivante și provocatoare. Însă este mult mai greu să le impui acestora o direcție sau un stil, pentru că ei au deja foarte bine conturată personalitatea lor muzicală pentru care i-ai ales de fapt. Când lucrezi cu muzicieni proaspăt descoperiți, poți împinge limitele foarte departe și de aici pot ieși rezultate foarte bune.
TABU: Vi se pare totuși că acești artiști care provin din țări mai mult sau mai puțin izolate cultural au un farmec aparte, un fel de exotism pe care cei din spații culturale largi l-au pierdut?
Thievery Corporation: Cu siguranță au ceva particular și greu de multiplicat. Noi am crescut cu rock&roll și… ne place, dar sunt atâtea lucruri noi, atâta muzică de ascultat și din această cauză simțim mereu nevoia de a descoperi și de a aduce în atenție oameni necunoscuți și foarte talentați care au ceva ieșit din comun.
TABU: După tot ce mi-ați spus despre America, simt nevoia să vă întreb dacă ați putea locui în altă țară și care ar fi aceea.
Thievery Corporation: Da, cu siguranță, probabil la Florența, la Buenos Aires, poate în Noua Zeelandă sau la Toronto. Da, cred că sunt nevoit să aleg Toronto. Este cel mai multicultural oraș în care am fost. Nu există rasă care să nu aibă reprezentanți acolo, iar această diversitate dă locului un aer colorat și foarte viu.
TABU: Ce așteptări ați avut pentru concertul din România? A fost primul vostru contact cu țara noastră.
Thievery Corporation: Am fost foarte nerăbdători să ajungem acolo. Avem câțiva prieteni români care locuiesc aici în Washington și cu care am vorbit mult despre România și despre țările din Europa de Est. Aici, în State, o nouă dovadă de distorsionare a realității s-a concretizat în imaginea pe care americanii o au despre țările din estul Europei. Mulți cred că acolo totul este depresiv și urât pentru că așa li s-a spus. Însă, când ajung în aceste țări, își dau seama că nu e deloc astfel. Așa că ne așteptăm să ne placă.